Close sidebar
Close sidebar

Aşa arată mormântul lui Radu Gyr de la mânăstirea Petru Vodă! O parte dintre moaştele marelui poet sunt la închinare, pentru că ar izvorî mir FOTO

Radu Gyr (1905-1975) a fost îngropat iniţial la cimitirul Bellu, după care, în 2012, rămăşiţele sale au fost mutate la mânăstirea Petru Vodă (judeţul Neamţ).

Petru Luca,


DISTRIBUIE
acest articol

Radu Gyr (Radu Demetrescu pe numele real) a fost un mare poet şi gazetar, care s-a născut pe 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel, murind pe 29 aprilie 1975, la Bucureşti. Gyr a făcut închisoare pentru scrierile şi convingerile sale sub trei dictaturi- regală, antonesciană şi comunistă- dar nu s-a dezis niciodată de crezul său, dovadă fiind şi ultimul cuvânt luat în faţa Tribunalului Poporului, la procesul din iunie 1945.

”Domnule Preşedinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credinţă adevărată, atunci să fie absolvită». Şi a mai spus acuzarea: «Sunt prăbuşiri de idealuri, de credinţe, dar numai pentru curaţi». Într-adevăr, sunt naufragii sufleteşti. Eu am avut o credinţă. Şi am iubit-o. Dacă aş spune altfel, dacă aş tăgădui-o, dumneavoastră toţi ar trebui să mă scuipaţi în obraz.

Indiferent dacă această credinţă a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greşită, ea a fost pentru mine o credinţă adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”. 

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Condamnat la 12 ani de închisoare în 1945, revine acasă în 1956, dar este arestat din nou în 1958, fiind condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru poezia manifest ”Ridica-te Gheorghe, ridică-te, Ioane”.

Ulterior, pedeapsa este comutată în 25 de ani de închisoare, dar Gyr este eliberat după 6 ani, datorită amnistiei generale din 1964. Hăituit de Securitate, moare în 1975 şi este înmormântat iniţial la cimitirul Bellu Catolic.

În 2012 însă, rămăşiţele pământeşti ale poetului şi ale soţiei sale, decedată în 1984, sunt aduse şi reînhumate la mânăstirea Petru Vodă, acolo unde stareţ era bunul prieten al lui Gyr, marele duhovnic iustin Pârvu.

La ceremonie au participat şi fiica poetului, Simona Luminiţa Popa (86 de ani), şi nepotul lui Gyr, Radu Popa. O parte dintre moaştele marelui poet sunt la închinare, alături de rămăşiţele altor martiri ai neamului, pentru că se spune că ar izvorî mir. 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI