Close sidebar
Close sidebar

Asistenta de la Spitalul Universitar din Bucureşti care a făcut greva foamei a fost concediată pentru ”absenţe nemotivate”

Asistenta de la Spitalul Universitar din Bucureşti care a făcut greva foamei a declarat, vineri, că a fost concediată pentru ”absenţe nemotivate”, dar susţine că adevăratul motiv este faptul că a adus în atenţia publicului problemele din unitatea medicală.

G. S.,


DISTRIBUIE
acest articol

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a explicat faptul că decizia a fost luată de către Comisia de disciplină a unităţii, în concluziile căreia nu se poate interveni, însă afirmă că, în urma controalelor, s-a stabilit că o parte dintre aspectele sesizate de asistenta medicală Mariana Luceanu sunt adevărate. În plus, Pintea a spus că s-a verificat modul de cheltuire a banilor la Spitalul Universitar, existând suspiciunea unor ”probleme de natură penală”.

Asistenta medicală Mariana Luceanu a declarat, vineri, că a fost concediată, fiindu-i imputate ”absenţe nemotivate” de la serviciu.

”Fiind în perioada de grevă, asistenta coordonatoare a trebuit să refacă graficul de lucru, dar nu cum spun în decizie cei din conducere, aducând colegi de acasă. În niciun caz. Eu absenţele acestea le-am făcut fiind în faţa spitalului în greva foamei. Nu le-am făcut fiind în discotecă.

A deranjat faptul că am spus neregulile din acest spital, că am adus dovezi în spaţiul public”, a spus Mariana Luceanu.
Aceasta afirmă că mulţi dintre salariaţii din Spitalul Universitar îi sunt alături, dar ”le este frică să vorbească”.

”Am spus că în această unitate s-a instaurat o distatură, acesta este adevărul”, a mai spus asistenta medicală.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Digi24, că decizia concedierii aparţine exclusiv unităţii.

Citeste si: Cod galben de PLOI torențiale, descărcări electrice și GRINDINĂ! Care sunt județele afectate?- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

”Ştiam că în cursul lunii septembrie care a făcut greva foamei în faţa spitalului a fost audiată în Comisia de disciplină. Această este o problemă internă a spitalului, eu nu pot să intervin în Comisia de disciplină, nici în deciziile pe care această comisie le ia. Bineînţeles, este dreptul fiecăruia să conteste. Obligaţia mea a fost să văd dacă cele sesizate sunt adevărate”, a spus Sorina Pintea.

Aceasta a explicat că au existat trei controale la Spitalul Universitar Bucureşti.

”Noi am verificat, pe lângă cele sesizate de către cei doi asistenţi, şi modul în care au fost cheltuiţi banii. De ce? Pentru că, printre altele,  se discuta de Blocul operator. Spitalul Universitar a beneficiat de finanţări masive pentru acel bloc operator. Eu am vrut să mă conving că acei bani au fost cheltuiţi aşa cum trebuie.(...) O parte dintre cele sesizate au fost adevărate, deci parţial. Pot să vă spun că sunt chestiuni legate de modul în care se face dezinfecţia pentru cabinetele din ambulator. Nu se face foarte bine. Nu se cunosc protocoalele în anumite zone”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Potrivit acesteia, în plus, există suspiciunea unor fapte penale.

”Faţă de modul în care au fost cheltuiţi banii pentru acel bloc operator ne face să credem că ar exista probleme de natură penală”, a mai spus Pintea, anunând că în curând vor fi prezentate rezultatele oficiale ale raporului de control.

Mai mulţi asistenţi medicali şi infirmieri nemulţumiţi de condiţiile în care lucrează au protestat, în 8 august, în curtea Spitalului Universitar, pentru a doua oară în  aceeaşi săptămână, acuzându-l pe managerul Adriana Nica de lipsa investiţiilor, deşi fondurile alocate de Ministerul Sănătăţii sunt suficient de mari.

Citeste si: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Momentul tragic în care o tânără influenceriță de 24 de ani și-a pierdut viața sub privirile îngrozite ale prietenei sale- radioimpuls.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Doi dintre angajaţi, un bărbat şi o femeie, au intrat în greva foamei.

 

Foto: Digi24

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI