UPDATE: Asociatia Romana de Transplant Pulmonar (ARTP) considera ca intre clinica AKH de la Viena si Spitalul Sfanta Maria nu poate exista comparatie in ceea ce priveste exigenta programului de transplant pulmonar, spitalul romanesc nealiniindu-se cerintelor ce se impun. ARTP sustine, de altfel, ca niciun centru medical din Romania nu indeplineste exigentele activitatii de transplant de plamani.
"Din experienta acumulata de-a lungul evaluarii clinice, noi constatam ca niciun centru medical din Romania nu indeplineste exigentele activitatii de transplant de plamani, interventie care semnifica mai mult decat un act chirurgical, fiind cazuri in care s-a impus efectuarea, la
un timp scurt, a unei noi interventii chirurgicale sau a unei alte proceduri, plus aparatura de specialitate si performanta, aparatura inclusiv pentru cabinetele in care se face monitorizarea permanenta, pe toata durata vietii pacientului", a spus vicepresedintele ARTP, Anca Popa.
Inca un scandal zguduie sistemul sanitar din Romania. De aceasta data ochii sunt indreptati catre centrele de transplant si de preleverae de organe, care ar fi fost acreditate fara temei legal.
Si n-ar fi singurele neregului. La randul sau, seful de la Sanatate este acuzat ca ar fi vinovat de moartea unui pacient, pentru ca nu ar fi permis realizarea unui transplant pulmonar la spitalul Sfanta Maria, unitate acreditata chiar de Agentia Nationala de Transplant.
"Corpul de Constrol a constatat ca Agentia de Transplant a acreditat sectii de prelevare, desi acestea nu indeplineau criteriile", spune ministrul Sanatatii.
Medicul Narcis Copca spune altceva:
"Dansul a refuzat plata intr-un centru legal acreditat pentru un pacient.
Pacientul a murit".
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Transplanturile de organe din Romania sunt acum in vizorul ministerului Sanatatii, dupa ce Corpul de Control a constatat mai multe nereguli.
"Masura dispusa este verificarea tuturor centrelor de prelevare de organe. Nu exista proceduri clare si crietrii clare de alocare a organelor', explica Vlad Voiculescu.
In plus, ministrul sustine ca Agentia Nationala de Transplant nu are un Registru National al pacientilor aflati pe listele de asteptare.
"Nici o procedura de transplant de organ nu se poate realiza daca pacientul in acest registru national. in momentul in care se face aceasta inregistrare fiecare pacient primeste un cod cuiant", spune doctorul Dan Luscalov.
Ministrul sanatatii are mai multe semne de intrebare.
Deocamdata romanii care au nevoie de un plaman trebuie sa plece din tara.
Ministrul Sanatatii a solicitat unor experti straini o analiza amanuntita a activitatii de transplant din Romania.Unitatile
medicale unde au fost gasite nereguli de catre inspectorii Corpului de control al MS sunt din Braila, Alba Iulia, Ploiesti si Resita, fiind vorba despre spitalele judetene.
Ministrul a precizat ca in urma controlului la Agentia Nationala de Transplant au fost descoperite probleme privind derularea unui proiect european pentru donarea si transplantul de organe.
"Pentru derularea acestui proiect au fost incheiate conventii civile de prestari servicii intre Agentia Nationala de Transplant, reprezentata de domnul doctor Dan Adrian Luscalov, in calitate de director executiv, si prestator domnul doctor Luscalov Dan Adrian", a spus
Voiculescu, potrivit
News.ro. De asemenea, au fost incheiate contracte de prestari servicii intre Dan Adrian Luscalov, in calitate de director executiv al ANT si doctorul Andei Nica, in calitate de director adjunct al ANT.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Ministrul a precizat ca a decis sesizarea Agentiei Nationale de Integritate, care sa verifice daca exista un posibil conflict de interese si o eventuala incompatibilitate la semnarea conventiilor civile.
Vlad Voiculescu a mai spus ca exista suspiciuni legate de moul in care au fost cheltuiti bani publici. El a dat ca exemplu cazul achizitiei unui studiu de fezabilitate pentru care referatul de necesitate a fost semnat de soferul institutiei, care era angajat cu jumatate de norma la Departamentul Achizitii. In fata Corpului de Control, acesta a declarat in scris ca nu stie ce a semnat.
"Vor fi sesizate organele penale pentru posibile fapte penale, fals si uz de fals", a precizat ministrul Sanatatii.