Astăzi a început vaccinarea cu a patra doză de vaccin Pfizer

Doza a patra de vaccin anti-COVID poate fi solicitată începând de luni de persoanele vaccinate cu trei doze de vaccin de tip ARN mesager, fiind recomandată în special celor cu vârsta peste 60 de ani.

Ministerul Sănătăţii a precizat că administrarea dozei a patra de vaccin Comirnaty- Pfizer BioNTech este posibilă, după recomandările Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) şi Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).

Citeste si: Numărul cazurilor noi de COVID-19 din ultimele 24 de ore s-a dublat comparativ cu ziua precedentă, ajungând la 1.464

Astăzi începe vaccinarea cu a patra doză de vaccin Pfizer

"Începând din 16 mai 2022, în centrele de vaccinare şi în cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, cea de- a patra doză de vaccin Comirnaty- Pfizer BioNTech. Pot solicita vaccinarea cu doza a 4-a  persoanele  peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin de tip ARN mesager", a transmis MS.

Citeste si: Ministerul Sănătății schimbare radicală: Nu vor mai distribui pastilele cu iod

Vaccinarea cu doza a 4-a se poate face la minimum 4 luni după efectuarea celei de a 3-a doze.

Ministerul Sănătăţii recomandă vaccinul în special persoanelor de peste 60 de ani

Se recomandă efectuarea dozei a patra de vaccin în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani. 

Citeste si: Pandemia se menține la un nivel alarmant: Peste 700 de cazuri într-o zi, în secțiile ATI sunt peste 1000 de persoane

Dovada vaccinării cu doza a 4-a va fi reprezentată de adeverinţa de vaccinare, generată din Registrul Electronic Naţional de Vaccinări, sau de certificatul digital.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...