O elevă în vârstă de 16 ani s-a stins din viață în urma unui atac comis într-un liceu din Brazilia. Intervenţia unui cadru didactic, care l-a imobilizat pe atacator, un fost absolvent al unității de învățământ, "a permis evitarea unei tragedii şi mai mari", a transmis guvernatorul statului Paraná, Carlos Ratinho Junior, care a decretat trei zile de doliu național.
O adolescentă de 16 ani a fost împușcată mortal, iar alta a fost grav rănită
Printr-un comunicat emis de guvernul regional, s-a dezvăluit că un fost absolvent a pătruns înarmat într-un liceu din orașul Londrina, sub pretextul de a solicita "dosarul școlar". Odată intrat în incintă, individul a deschis focul, rănind grav două persoane.
"O elevă de 16 ani a murit la faţa locului, iar o altă elevă a fost spitalizată cu răni prin împuşcare". Momentan, autoritățile nu au precizat nici vârsta, nici starea de sănătate a elevei rănite.
Potrivit jurnaliștilor brazilieni, atacatorul ar avea 21 de ani.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro
Citește și: "M-am uns cu sângele colegilor". Povestea incredibilă a studentului care a scăpat de măcelul de la căminul din Uganda
"Profesorul care l-a trântit la pământ pe fostul elev urmase recent un curs de formare, iar poliţia a ajuns la liceu în doar trei minute", a mai precizat guvernatorul statului Paraná, potrivit Agerpres. Conform unui comunicat emis de guvernul din Paraná, un al doilea individ în vârstă de 21 de ani, suspectat că a fost complice în organizarea atacului, a fost arestat ulterior.
În Brazilia au avut loc în ultima perioadă mai multe atacuri tragice în școli. În aprilie, într-o școală din Blumenau (sud), patru copii cu vârste cuprinse între patru și șapte ani au fost uciși cu topoare. În anul 2019, în suburbiile metropolei Sao Paulo, opt persoane au fost ucise de doi foști elevi ai unui liceu, care ulterior s-au sinucis.
Cel mai devastator atac înregistrat vreodată în Brazilia a avut loc în anul 2011 într-o grădiniță din periferia orașului Rio de Janeiro, unde 12 copii au pierit după ce un bărbat a deschis focul, iar apoi s-a
sinucis.
Citește și: O româncă a ajuns în fața judecătorilor după ce a aruncat cu papucul după polițiști. Oamenii legii veniseră să o aresteze pe îngrijitoare