Un scandal monstru iscat între două familii din Mogoșoaia a avut un final teribil! După ce persoanele implicate și-au împărțit pumni și picioare la sfârșitul săptămânii trecute, unul dintre bărbați s-a urcat la volan și a intrat cu maşina în mai multe persoane, dar şi în gardul unei locuinţe.

În total, trei persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceștia au ajuns în cele din urmă la spital.

"Din primele verificări s-a constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, în cauză existând un conflict spontan între membrii a două familii, aceştia agresându-se fizic, reciproc, prin loviri cu pumnii şi cu picioarele, dar şi cu obiecte contondente, iar, la un moment dat, un bărbat, implicat în conflict, s-ar fi urcat la volanul unui autoturism şi ar fi lovit de două ori gardul locuinţei, precum şi două persoane, respectiv un tânăr, de 19 ani şi o femeie, de 49 de ani, după care a părăsit locul faptei", au precizat poliţiştii.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Răniți Ilfov atac

Imagine reprezentativă pentru o mașină de poliție.

[Sursa foto: iStock]

Citește și: Din cantonament, la spital. Mai mulți copii au acuzat stări de rău, după ce au mâncat la o pensiune din Rucăr

Cum a fost pedepsit bărbatul?

Motivul conflictului ar fi o relație cu care familia fetei nu era de acord. Din fericire, bărbatul responsabil pentru faptele șocante a fost prins la scurt timp pe o stradă din apropiere.

În cele din urmă, acesta a fost condus la sediul Poliţiei Oraşului Buftea, pentru cercetări. Oamenii legii l-au testat și cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. La drug test rezultatul a fost negativ.

Răniți Ilfov atac

Imagine reprezentativă pentru o persoană arestată.

[Sursa foto: iStock]

Citește și: Alertă la casa afaceristului Adrian Kreiner! Poarta vilei a fost flancată de polițiști și agenți de pază

În cele din urmă, polițiștii au transmis că individul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 990 de lei, conform OUG 195/2002, iar, ca măsură complementară, i-a fost reţinut permisul de conducere, pentru 90 de zile. Deși inițial individul a fost reținut pentru doar 24 de ore, Tribunalul Ilfov a decis arestarea lui pentru 30 de zile. Bărbatul în vârstă de 35 de ani este acum cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si