Au muncit gratis in Italia. Sase romani au luat teapa, dupa ce au muncit ca sclavii, fara sa fie platiti
Au muncit cinstit, din greu, dar cand a venit vorba de bani, s-au ales cu o mare teapa. Este patania a sase romani, care au lucrat mai bine de o luna în Italia gratuit. Cei care i-au trimis acolo dau din colt în colt acum, cand vine vorba de cine le plateste salariile.
Webeditor: V.P. Author: A.L. luni 27 februarie 2017 , 19:20
Drept la replica GRASSIA CARMELO- JOLA ENGINEERING S.R.L. referitor la cazul romanilor trimisi la munca in Italia fara sa fie platiti.
"Nu si-au luat banii, nici noi nu ne-am luat banii, nici de mancare nu prea am avut bani acolo, deci nu sunt multe chestii.
Am suferit din toate punctele de vedere."
Doar cu regrete s-au ales acesti tineri dupa ce inceputul anului i-a gasit muncind din greu in Italia. Modernizau reteaua de Internet din Peninsula si, pentru asta, ar fi trebuit sa primeasca in jur de o mie de euro, fiecare.
"Si n-am vazut niciun ban. Nici macar bani de diurna. Am ajuns de-am luat pe datorie de la un magazin de acolo, de mancare, de una, de alta.
Nici nu ne gandeam ca o sa se ajunga aici."
Adusi acasa de aceiasi angajatori, muncitorii au inceput sa-si ceara banii. Doar ca, surpriza! Contractele pe care le-au semnat erau pe numele unei firme ce nici macar nu era inregistrata la Fisc.
"Nu prea exista nimic, nici pe la ITM, nici pe la Casa de Pensii. Da, asa este. Suntem in aer. Asa e."
Cu nonsalanta, reprezentantul firmei recunoaste situatia, dar nici nu intrevede o solutie.
Italienii ridica si ei din umeri. Spun ca nu pot face nicio plata unei societati care, practic, nu exista.
De la aceasta discutie au trecut 2 saptamani. Iar apelul nu a mai venit.
"Eu am prins doar 3 saptamani, dar ceilalti colegi au prins o luna, o luna jumate, doua. Nu au primit, tot asa, niciun ban. Am stat chinuiti acolo, am muncit, pana la urma e munca noastra, noi vrem sa recuperam banii.
Nu vrem sa facem rau nimanui, nu voiam sa se ajunga aici."
Disperati, oamenii au hotarat sa il caute pe intermediar chiar la sediul firmei.
"Eu va inteleg, chiar nu este in firma, am sunat si mi-a spus ca o sa ia legatura cu dumneavoastra. Am inteles, multumim. Mai mult de atat chiar nu stiu. Daca nu o sa ne sune si nu o sa primim niciun raspuns o sa ne mai intoarcem o data."
Am incercat si noi sa il contactam, dar nu a raspuns la apelurile telefonice. In aceste conditii, muncitorii sunt hotarati sa depuna plangere la politie, in speranta ca isi vor recupera salariile pentru care au trudit.