Close sidebar
Close sidebar

Autoritățile române închid peste 170 de centre de vaccinare

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat joi că se vor închide 171 de centre de vaccinare în perioada care urmează.

Madalina Grigore,

O parte din centrele de vaccinare din România se vor închide.

[Sursa foto: Facebook-Valeriu Gheorghiță]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Valeriu Gheorghiță a declarat că 171 de cabinete de vaccinare își vor încheia activitatea din cauza faptului că au mai puțin de zece doze de vaccin administrate zilnic. Acesta a precizat că o parte din centre vor fi transformate în locuri destinate testării, iar altele vor funcționa în sistem hibrid, atât pentru vaccinare, cât și pentru testare.

Citeste si: Bilanț vaccinare COVID: Câte persoane s-au imunizat, de fapt, în ultimele 24 de ore

Ce a declarat Valeriu Gheorghiță?

„Aşa cum am anunţat în săptămâna trecută, am identificat un număr de 322 de cabinete de vaccinare care au activitate redusă în ultimele două din perioada evaluată ceea ce înseamnă mai puţin de zece doze administrate zilnic.

Ieri am avut o şedinţă împreună cu colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii şi Direcţiile de Sănătate Publică şi practic analizând fiecare cabinet de vaccinare în parte 171 îşi vor încheia activitatea în perioada următoare”, a declarat Valeriu Gheorghiță în cadrul unei conferințe de presă.

Citeste si: Persoanele fără acte de identitate vor putea fi introduse în registrul de vaccinare. Anunțul a fost făcut de Valeriu Gheorghiță

Centre de vaccinare închise

Coordonatorul campaniei de vaccinare a spus că o parte din centrele de vaccinare se vor transorma exclusiv în centre de testare, în timp ce unele vor funcționa în sistem hibrid, mai exact și centru de testare, și centru de vaccinare.

Citeste si: Cod galben de PLOI torențiale, descărcări electrice și GRINDINĂ! Care sunt județele afectate?- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

„Parte din celelalte centre vor fi probabil transformate în centre de testare, acolo unde permite circuitul şi accesibilitatea pentru pacienţi, mai ales în mediul rural şi de asemenea o parte din centre vor funcţiona în format hibrid, în sensul în care va exista atât activitate de vaccinare, cât şi activitate de testare.

Mai mult decât atât din acest punct de vedere de pildă centrul de vaccinare de tip Drive thru din Deva, Hunedoara deja şi-a început activitatea şi ca centru de testare şi practic persoanele se prezintă direct la centru pe un flux separat şi beneficiază de testare”, a mai adăugat Valeriu Gheorghiță, citat de observatornews.ro.

Citeste si: Primul transport de tablete anti-Covid 19 a sosit la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI