Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), de vineri, de la ora 14.00, si pana luni, la ora 3.00, vor fi perioade in care instabilitatea atmosferica va fi accentuata si se va manifesta prin averse torentiale, descarcari electrice si, pe arii restranse, grindina si intensificari ale vantului ce pot lua aspect de vijelie.
De asemenea, se vor inregistra cantitati de apa ce vor depasi local 20 l/mp si pe spatii restranse 35-40 l/mp.
in a doua parte a zilei de sambata si in prima parte a noptii de sambata spre duminica astfel de fenomene vor fi frecvente in regiunile nordice, nord-estice si centrale, precum si in zonele de deal si de munte si se vor semnala local in restul teritoriului.
Duminica, temporar va ploua, iar in cea mai mare parte a tarii vremea va fi racoroasa.