Delfraissy a declarat faptul că deși doar 1,4- 1,5% din totalul numărului de infectări COVID-19 sunt cu noile tulpini ale virusului, s-ar putea ca acest procentaj să crească, în special în cazul mutației britanice, care este „de neoprit”.
În acest scenariu, este nevoie de noi măsuri antiepidemice, întrucât apariţia acestor noi variante ale coronavirusului a schimbat situaţia sanitară. El a dat exemplul oraşului brazilian Manaus şi al celui sud-african Cape Town, a căror populaţie ajunsese la un nivel ridicat de imunitate, dar noile mutaţii au relansat contagierea.
Franța poate intra în cel de-al treilea lockdown
Franţa are probabil nevoie de un nou lockdown din cauza transmiterii comunitare a mutaţiilor mai contagioase ale coronavirusului SARS-CoV-2, a spus duminică, la postul BFM TV, consilierul ştiinţific principal al guvernului de la Paris, relatează Agerpres.
Delfraissy sugerează înăsprirea măsurilor pentru Franța
„Dacă nu înăsprim măsurile, ne vom regăsi de la jumătatea lunii martie într-o situaţie extrem de dificilă(...)
Vom avea probabil nevoie să intrăm din nou în lockdown”, anticipează responsabilul francez, citat de Reuters.
„Săptămâna acesta va fi critică, politicienii trebuie să decidă”, a mai spus Delfraissy, sugerând ca noul lockdown, care ar fi al treilea în Franţa de la începutul pandemiei, să înceapă în februarie odată cu vacanţa şcolară de două săptămâni, care să fie prelungită cu încă o săptămână.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Franţa, ţară cu o populaţie de circa 67 de milioane de locuitori, a raportat duminică 18.436 de noi cazuri de COVID-19 şi 72 de decese asociate acestei boli. Numărul pacienţilor COVID-19 spitalizaţi este în prezent de 26.393,
dintre care 2.965 sunt la terapie intensivă.
Pe 16 ianuarie guvernul de la Paris a devansat, de la ora 18:00, interdicţia de circulaţie pe timp de noapte. Între timp, media zilnică a noilor cazuri de COVID-19 a crescut de la circa 18.000 la aproximativ 20.000.
Între şase şi opt milioane de francezi vor fi vaccinaţi până la jumătatea lunii aprilie, a mai spus consilierul ştiinţific al guvernului francez, el adăugând însă că vaccinurile deja create sunt mai puţin eficiente împotriva mutaţiei sud-africane.