Avertizare meteo. Meteorologii ANM au anunțat Cod portocaliu în 23 de județe - HARTA
Meteorologii ANM au emis, marți, un Cod portocaliu de vijelii pentru 23 de județe din țară, valabil în intervalul 13:00 - 23:00.
Totodată, meteorologii au emis un Cod galben pentru alte nouă județe.
În cea mai mare parte a Moldovei şi Transilvaniei, local în Oltenia şi vestul Munteniei, precum şi în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de peste 70...80 km/h, vijelii, grindină şi descărcări electrice.
Judeţele avertizate cu Cod portocaliu sunt Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Harghita, Mureş, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Hunedoara, Olt, Teleorman, Giurgiu şi parţial Buzău, Prahova şi Gorj.
De asemenea, alte 9 judeţe se află sub Cod galben de ploi şi descărcări electrice marţi, în intervalul orar 10:00- 23:00
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Fenomene asociate instabilităţii atmosferice vor fi pe arii mai restrânse şi în restul teritoriului.
Potrivit meteorologilor ANM, vremea este în general instabilă în sud-vestul, centrul, nordul și nord-estul României. În restul regiunilor cerul este variabil. Temperaturile maxime pornesc de la 21 de grade în Maramureș și ajung până la 34 de grade în sudul și centrul Munteniei.
Aici disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală atinge pragul critic de 80 de unități.În Capitală vremea este călduroasă, iar spre orele serii va deveni instabilă, atunci când înnorările se vor accentua și probabilitatea pentru intensificări ale vântului, descărcări electrice și averse va fi ridicată. Temperaturile maxime se încadrează între 32-34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală atinge pragul critic de 80 de unități.
În zonele de munte vremea se arată instabilă, iar înnorările vor fi temporar accentuate și se vor semnala averse cu caracter torențial. Aici cantitățile de apă depășesc 20-25 l/mp și la izolat 40-50 l/mp. Valorile termice sunt în ușoară scădere față de intervalul anterior.