Avocatul Daniel Prunău a declarat că tânărul Marius Parfenie îşi recunoaşte faptele, pe care le regretă, însă este confuz, spunând că nu-şi aduce aminte unele scene. De asemenea, avocatul a adăugat că nu va contesta decizia arestului preventiv, considerând că în acest moment este mai bine ca atacatorul să rămână după gratii, mai ales că familia sa ar fi primit ameninţări.
Potrivit avocatului, Parfenie este acuzat de trei infracţiuni de tentativă de omor calificat, adică persoana înjunghiată de la care a luat maşina, cele două persoane pe care le-a accidentat şi a treia tentativă, cea de la Mall, la care se adaugă şi infracţiunea de tâlhărie calificată.
"Nu ştiu care sunt pedepsele, este în atribuţia instanţei de judecată, dar din păcate acuzaţiile sunt grave şi pedepsele sunt mari.
Pe de altă parte, tatăl inculpatului a dezvăluit că tânărul muncea cu contract în Anglia, iar în aceaste zile se afla în concediu, urmând să plece din nou. Bărbatul crede că fiul său ar fi fost drogat într-un club în care petrecuse în noaptea de dinaintea atacului.
"Sâmbătă seara a fost într-un club, a venit duminică dimineaţă acasă, n-am văzut schimbat la el mare lucru, dar eu bănuiesc că l-a drogat cineva. El este un copil care de trei ani jumate munceşte în Anglia, acum era venit pentru o săptămână, ne-a dat bani, urma să plece din nou acolo, nu cred ca el să se fi drogat cu bună ştiinţă, eu cred că cineva şi-a bătut joc de el şi l-a drogat. El este sportiv, a făcut box, a făcut caiac, nu e un copil care să fi făcut atâta rău cu bună ştiinţă”, a declarat tatăl tânărului.
Pe de altă parte, Poliţia Brăila a dat publicităţii detaliile din ziua atacului, care demonstrează rapiditatea cu care tânărul s-a mişcat. Practic, în mai puţin de 10 minute el a reuşit să facă zece victime. Astfel, primul apel la 112 a fost dat la ora 12:45. O femeie a sesizat că, în urma unui conflict între doi bărbaţi, unul a fost lovit cu cuţitul. Autorul a părăsit locul faptei cu un autoturism. Al doilea apel a fost dat la ora 12:50. Un bărbat a sesizat că pe Şoseaua de Centură a municipiului au fost loviţi doi pietoni, iar şoferul a părăsit locul accidentului. Al al treilea apel a fost dat la 12.52, când un alt bărbat a sesizat incidentul de la Mall. Brăileanul a încercat de mai multe ori să intre cu maşina în mall, dar a fost împiedicat de stâlpii de beton de la intrarea în centrul comercial. Maşina s-a oprit în uşile de la intrarea în mall, iar Parfenie a fost dat jos de câteva persoane aflate la o terasă din apropiere şi imobilizat. Culcat la pământ, el a strigat: ”Trebuie să curgă sânge pentru ţara asta”.
După incident, poliţiştii l-au testat şi au constatat că avea o concentraţie alcoolică de 0,37 miligrame/litru în aerul expirat. Ei aşteaptă şi rezultatele care vor arăta dacă a consumat droguri înainte de atac.
Marius Parfenie are 20 de ani, este din Brăila şi avea permis de conducere din februarie anul acesta. Anul trecut, el a fost condamnat la măsura educativă a supravegherii pe o perioadă de 6 luni pentru comiterea, în cursul anului 2015, a infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
În urma incidentelor, s-au înregistrat zece victime: şapte persoane au fost rănite la mall, între acestea aflându-se şi doi copii, de 11 şi 13 ani, două persoane au fost rănite pe şoseaua de centură a Brăilei, iar a zecea victimă este bărbatul înjunghiat.
Medicul Alina Neacşcu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Brăila, a declarat, luni, că cei doi copii de 11 şi 13 ani răniţi în atacul de duminică au fost externaţi. De asemenea, celelalte opt victime ale atacului sunt stabile, fiind internate la Secţia Chirurgie, sub supravegherea medicilor. Unul dintre bărbaţii răniţi mai grav va fi supus din nou, miercuri, unei intervenţii chirurgicale.
Tot luni, magistraţii de la Tribunalul Brăila au decis ca tânărul să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.