Avocatul Poporului arată, într-un comunicat de presă transmis luni, că a primit, în ultima vreme, mai multe petiţii prin care se solicită instituţiei să ceară Preşedintelui României ca, odată cu emiterea noului Decret privind prelungirea stării de urgenţă, să includă şi alte drepturi în categoria celor restricţionate.
Citeste si: Pandemia de coronavirus amână cercetările în cazul avionului ucrainean doborât la Teheran
"Avocatul Poporului precizează că solicitările sus-menţionate intră în contradicţie cu mandatul său constituţional de garant al drepturilor şi libertăţilor şi nu va cere restrângerea acestora.
Avocatul Poporului va urmări ca orice restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi să se facă strict în conformitate cu prevederile art. 53, art. 11 şi art. 20 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, relaţii internaţionale şi dreptul internaţional şi dreptul intern", scrie în comunicat.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024- antena3.ro
Citeste si: Cum comentează moscoviții acțiunile lui Putin, la o zi după lansarea unei rachete de ultimă generaţie în Ucraina- wowbiz.ro
Citeste si: Opt angajaţi de la SAJ Vrancea, confirmaţi cu coronavirus în ultimele ore. Decizia luată de ministrul Sănătății
Preşedintele Klaus Iohannis este aşteptat să emită luni decretul de prelungire a stării de urgenţă cu încă 30 de zile, conform anunţului făcut în urmă cu o săptămână.
Citeste si: Generalul Marin Oană, găsit mort în casa de vacanță din Sărata Monteoru