Bacalaureat 2020 toamna. Ce subiecte au picat la Chimie și cum se rezolvă
Bacalureat 2020 sesiunea de toamnă a continuat cu ultimul examen, cel la Chimie.
Elevii care au fost înscriși la aceasta sesiune din august au trebuit să aleagă una dintre materiile specifice liceului pe care l-au urmat.
În ceea ce-i privește pe absolvenții de la profilul real, tehnic, resurse naturale şi protecţia mediului şi de la profilul militar, aceștia au avut de ales să susţină examenul la una dintre următoarele materii: Fizică, Chimie, Biologie şi Informatică.
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții: Recunoașterea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea și obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Începând cu ora 15:00 baremul de corectare și notare, precum și subiectele extrase, vor fi publicate pe Edu.ro
Conform ordinului, pe perioada stării de alertă, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei, astfel elevii vor respecta cu sfințenie toate regulile impuse de Ministerul Educației împreună cu Ministerul Sănătății.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Primele rezultate la probele scrise vor fi afişate pe 2 septembrie (până la ora 12,00). Contestaţiile se pot depune în aceeaşi zi, în intervalul orar 14,00 – 20,00.
La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD).
Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora”, se arata într-un comunicat Edu.ro.