Primul oraș din România care închide toate școlile. Masca obligatorie peste tot în județ
Măsuri dure luate vineri de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Bacău, în condițiile în care județul din regiunea Moldovei a înregistrat vineri un record de noi cazuri de coronavirus. Bacăul se află, cu 179 de noi infectări în top 3 la nivel național.
Author: Razvan Ilie vineri 09 octombrie 2020 , 18:14
Toate şcolile din municipiul Bacău intră în scenariul roșu pentru două săptămâni și vor funcţiona, începând de luni, 12 octombrie, doar în sistem online, potrivit unei decizii luate de autoritățile județene.
În cazul municipiului Bacău, unde rata de infecție a depășit 3/1000 de locuitori, măsurile prevăd trecerea tuturor școlilor în scenariul roșu, în care vor ține cursuri doar online, precum și închiderea tuturor restaurantelor la interior și a sălilor de jocuri de noroc.
Măștile obligatorii în toate spațiile publice
Comitetul județean de urgență a mai stabilit, vineri, că la nivelul întregului judeţ Bacău se instituie obligativitatea purtării măştilor de protecţie în toate spaţiile publice închise şi deschise.
Municipiul Bucureşti- 579, Iaşi- 181, Bacău -179, Vâlcea- 147 sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează, vineri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Alte măsuri dure în județul Bacău
Conform decizie CJSU Bacău, se suspendă, pe o perioadă de 14 zile, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare şi comercializare a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice (restaurante, cantine, etc.) în spaţii interioare.
Fac excepţie operatorii economici care desfăşoară activităţi de preparare şi comercializare a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice care deserversc unităţile de cazare specializate cum sunt hoteluri, pensiuni, cămine, pentru persoanele cazate în unităţile respective.
"Fac apel la cetăţenii judeţului Bacău să respecte măsurile specifice de igienă şi de protecţie, astfel încât să nu zădărnicim eforturile depuse până în prezent pentru combaterea infectărilor cu noul coronavirus", a declarat, vineri, prefectul judeţului Bacău, Sorin Ailenei.
Un număr de 3.186 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional.
(1) Se instituie obligativitatea purtării măștilor de protecție în toate spațiile publice închise și deschise.
(2) În cazul nerespectării acestor măsuri, contravenienții sunt pasibili de sancțiuni în condițiile legii.
(3) În cazul unei suspiciuni de infectare cu SARS-COV2, persoanele în cauză se izolează într-un spațiu ales voluntar sau într-o unitate medicală specializată, după caz, până la primirea rezultatului testului epidemiologic, comunicând Centrului de Coordonare și Conducere a Intervenției Bacău (CJCCI Bacău) la numerele de
telefon 0747106406, 0756041535, 0747208245, 0753106289, 0748142619, coordonatele de localizare a spațiului de izolare (adresa).
(4) În cazul în care testul se efectuează la un laborator privat, persoana testată comunică, după efectuarea testului, de îndată, CJCCI Bacău coordonatele de localizare a spațiului de izolare ales voluntar (adresa) și se îndreaptă spre această locație, urmând itinerariul cel mai scurt.
Art. 2 – La nivelul municipiului Bacău, se instituie suplimentar următoarele măsuri:
(1) Unitățile de învățământ din municipiul Bacău vor efectua cursurile on- line, potrivit scenariului 3, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 12.10.2020.
(2) Directorii unităților de învățământ preuniversitar, vor stabili pentru elevii din anii terminali (clasele a IV-a, a VIII-a și a XII-a) un program de recuperare a materiei în format „față în față” care va fi implementat, după terminarea perioadei în care cursurile se vor efectua on-line.
(3) Se suspendă, pe o perioadă de 14 zile, activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
(4) Se suspendă, pe o perioadă de 14 zile, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare și comercializare a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice (restaurante, cantine etc.) în spații interioare.
(5) Fac excepție de la prevederile art. 2, alin (4), operatorii economici care desfăşoară activităţi de preparare și comercializare a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice care deserversc unitățile de cazare specializate (hoteluri, pensiuni, cămine etc.) pentru persoanele cazate în unitățile respective.