Arcul electric format l-a aruncat pe tânăr de la o înălţime de trei metri, el suferind un traumatism prin cădere, dar şi arsuri foarte grave.
Incidentul a avut loc, în noaptea de marţi spre miercuri, când un băiat de 16 ani din localitatea Glodeanu Siliştea, elev la un liceu din Buzău, s-a urcat pe un vagon dezafectat din gara Buzău, cu intenţia de a-şi face un selfie. Băiatul a fost electrocutat în urma unei descărcări ale liniilor de înaltă tensiune.
Adolescentul era însoţit de doi prieteni, sub privirile cărora s-a produs incidentul, unul dintre ei sunând apoi la 112.
”La Unitatea de Primiri Urgenţe a fost adus un tânăr de 16 ani în stare foarte gravă. Acesta a suferit un traumatism prin cădere de la 3 metri şi arsuri de gradul trei la nivelul toracelui, abdomenului, mâinilor şi picioarelor, prin electrocuţie.
Acesta nu este primul caz din judeţul Buzău de copii şi tineri care se accidentează în condiţii similare.
La începutul lunii aprilie, un copil de 13 ani a fost grav rănit, după ce s-a urcat pe un vagon tip cisternă în staţia CFR Adjud, probabil pentru a-şi face un selfie.
Anul trecut, în octombrie, un tânăr de 22 de ani din Focşani a murit electrocutat, în timp ce îşi făcea un selfie pe vagonul unui tren de marfă, în gara din oraş. El era însoţit de un prieten care în încercarea de a şi salva amicul a suferit răni la mâini.
De asemenea, în martie anul trecut, un tânăr a murit pentru un selfie în Gara din Buzău.