Bărbat de 42 de ani, terorizat de șoferul care l-a luat la ocazie: „M-am rugat de el să îmi dea drumul"
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a mers cu ocazia sâmbătă seara, spre București. Șoferul era un bucureștean de 48 de ani care duhnea a alcool și a început să-l terorizeze pe pasager.
Bărbatul de 42 de ani a ieșit la ocazie pentru a ajunge în capitală. După ce s-a urcat în Loganul condus de bucureștean a realizat că acesta duhnea a alcool. Deși a încercat să-l convingă să oprească ca să poată să coboare, șoferul nu l-a ascultat.
A mers cu ocazia și a fost terorizat de șofer: „M-am rugat de el să îmi dea drumul"
„M-am rugat de el să îmi dea drumul, să mă lase undeva în parcare. Mi-am pus centura, m-am ţinut tare. Nu a vrut să oprească. Mergea foarte rău pe asfalt, stânga dreapta, i-am zis: opreşte, opreşte!N-a oprit- A oprit în final în şanţ. M-am aruncat pe el, acolo am sărit pe el.", a povestit omul luat la ocazie, pentru Târgovişte News.
Un accident a avut loc pe DN 71, pe raza localității Ilfoveni, iar șoferul a scăpat nevătămat.
Când au sosit autoritățile, cu aparatul etilotest, au descoperit că șoferul avea 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bucureșteanul de 48 de ani a fost dus la spital la Târgovişte, pentru a i se recolta probe biologice, scrie observator.tv. Deasemenea, șoferul s-a ales cu dosar penal.