In articol:
Bărbatul care a dat cu mașina peste fratele său și peste tatăl său a fost trimis în judecată de procurorii vâlceni pentru tentativă de omor. De asemenea, cei doi bărbați au fost trimiși și ei în judecată deoarece și-au agresat fiul, respectiv fratele.
Ce au transmis autoritățile
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că procurorii au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor calificat asupra a doi membri de familie, tulburarea ordinii şi liniștii publice, şi de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice şi a altor doi bărbați, în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii şi liniștii publice.
Citește și: Român din Italia, împușcat în cap după o ceartă cu un vecin. Agresorul, tot român
„În după amiaza zilei de 30.11.2022, pe fondul unui conflict preexistent, inculpatul (aflat in stare de arest preventiv) i-a lovit intenționat pe tatăl şi fratele său, cu autoturismul marca Ford Focus pe care l-a condus sub influența băuturilor alcoolice pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,.80g/l
Citește și: VIDEO-O copilă a fost băută într-un tramvai din Capitală
Citeste si: Daciana Sârbu, prima reacție după ce s-a aflat că a divorțat de Victor Ponta: „Mintea mea e...”- wowbiz.ro
De asemenea, cei doi bărbați sunt cercetați pentru că l-au agresat pe cel care a dat cu mașina peste ei.
Citește și: Trafic cu muncitori români în Spania. În ce condiții erau ținuți aceștia
„În sarcina celorlalți doi inculpați, se reține faptul că, în după amiaza zilei de 30.11.2022, pe fondul unui conflict preexistent, în timp ce se aflau pe strada Ostroveni la intersecția cu Bulevardul Dem Rădulescu din municipiul Râmnicu Vâlcea, împreună s-au deplasat la autovehiculul staționat, condus de inculpatul (aflat în stare de arest preventiv) şi pe carosabil au exercitat, acte de violență asupra persoanei vătămate/inculpat (aflat în stare de arest preventiv), fiul, respectiv fratele, lovindu-l cu pumnii şi picioarele în zona corpului, iar prin violențele comise au tulburat ordinea şi liniștea publică”, au mai precizat procurorii.
Dosarul a fost trimis pentru soluționare la Tribunalul Vâlcea.