Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, s-a întors din străinătate de unde a lucrat pentru un chinez. Ajuns acasă, omul a început să se simtă rău, iar sătenii l-au acuzat că este infectat cu Covid-19. El a avut stări de febră și tuse, iar rudele sale, îngrozite fiind, l-au trimis imediat la spital.

Medicii de la spitalul de urgență au efectuat toata analizele pentru a stabili dacă bărbatul suferă sau nu de Coronavirus.

„În principiu se putea trata la domiciliu, că nu era o stare din aceea cu febră mare, nu avea probleme de genul acesta care să ne pună: gata, urgent la izolator și așa mai departe” a declarat Constantin Demian, purtător de cuvânt Spitalul Județean Satu Mare.

Citeste si: Xi Jinping i-a mulţumit lui Macron pentru "sprijin" şi l-a asigurat pe Boris Johnson că s-au făcut "progrese vizibile" în lupta cu coronavirusul

A fost alungat din sat din cauza virusului. Bărbatul trăiește drama vieții

Zvonul a fost împrăștiat, iar oamenii au afirmat că vecinul lor este purtătorul virusului ucigaș. „Dar am auzit că o intrat în Satu Mare deja virusul, o venit, deja-i în Satu Mare. Cum să nu îmi fie frică? Am copil micuț și sigur că mă tem și eu, încă-s tânără și eu și soțul.

Vreau să cresc copilul” a spus o localnică.

„Și nici acum nu înțelegem că ce se întâmplă că o dată zice că nu-i ăla, cum într-o zi a găsit că nu-i acela virus? Când am citit în acte că trebuie o săptămână să știe că da, îi viroza aia sau nu. Și acuma în două ore maxim deja o știut că nu-i coravirusul” a

mărturisit o altă femeie.

După două zile de spitalizare, bărbatul a fost diagnosticat cu pneumonie, iar medicii i-au făcut externarea. Când s-a întors acasă, omul nu a mai fost primit de familie, iar vecinii susțin că nu-l mai vor în preajmă din cauza virusului ucigător.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: MAE, mesaj important despre românii infectați cu coronavirus de pe nava Diamond Princess. Când vor putea pleca de pe vas

A fost alungat din sat din cauza virusului

„Probabil cel mai tare s-au speriat, am înțeles eu, de momentul în care a fost adus înapoi în comunitate și avea un echipament apropiat de imaginea pe care o vedeau ei la televizor cu un halat din ăsta sterilizat. Și s-au speriat pe chestiunea asta, n-au mai vrut s-l primească. Are domiciliul într-o comună învecinată, în Odoreu, dar din câte am înțeles relațiile familiale de acolo sunt de așa natură încât a venit pe o anumită perioadă și locuiește aici, la rudenii” a spus Zenoviu Stelian Bontea, primarul comunei Păulești, pentru Digi24.

Când s-a văzut respins, omul s-a întors la spital, însă ceilalți pacienți nu vor să aibă drept coleg un suspect de coronavirus.

Medicii nu au știut cum să reacționeze, așa că l-au izolat pe bărbat într-un salon al spitalului.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: VIDEO| Măsuri extreme: chinezii spală banii de teama coronavirusului

„Sigur va mai rămâne câteva zile, 3 zile, 5 zile va rămâne în continuare în cadrul secției noastre și în final… noi nu putem să ținem cazuri de genul acesta dacă starea de sănătate va fi bună, îi facem externarea și mai departe știu eu… Acuma nu suntem așezământ social, deși și spitalul de multe ori internează cazuri sociale” a declarat Constantin Demian, purtător de cuvânt Spitalul Județean Satu Mare.

Citeste si: BREAKING NEWS: roman infectat cu coronavirus!


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si