In articol:
- Bogdan Berechet a anunțat că, în urma percheziţiilor realizate în mai multe imobile, anchetatorii au găsit, printre altele, materiale explozive, sume de bani, bijuterii, dispozitive cu electroşoc
- Acesta a precizat și faptul că bărbatul este cercetat pentru două furturi din bancomate prin explozie, o faptă fiind comisă în mai 2019
"În seara zilei de 11 noiembrie, în urma unei operaţiuni complexe, poliţişti ai Poliţiei Capitalei au prins un bărbat de 37 de ani, cu dublă cetăţenie, română-moldoveană, bănuit de furturi din bancomate prin aruncare în aer, precum şi de alte infracţiuni grave.
Bogdan Berechet a anunțat că, în urma percheziţiilor realizate în mai multe imobile, anchetatorii au găsit, printre altele, materiale explozive, sume de bani, bijuterii, dispozitive cu electroşoc
"Pentru probarea activităţii infracţionale a acestui suspect, colegii mei din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au desfăşurat un număr de cinci percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ialomiţa. Din imobilele percheziţionate au fost ridicate dispozitive artizanale denumite generic pizza slide, materiale explozive, sume de bani, bijuterii, dispozitive cu electroşoc, telefoane mobile, staţii de emisie-recepţie, aparatură de bruiaj. De asemenea, au fost ridicate mai multe documente de legitimare, emise de diverse state având fotografia suspectului, dar cu nume diferite.
Citeste si: VIDEO- Cercetați penal în România, viață de lux peste hotare
Citeste si: Decizie definitiva în viața politică din România. Ce deputat și-a anunțat retragerea
Acesta a precizat și faptul că bărbatul este cercetat pentru două furturi din bancomate prin explozie, o faptă fiind comisă în mai 2019
" Bărbatul este cercetat în mai multe cazuri, respectiv două furturi din bancomate prin explozie, acesta cel din data de 20 mai 2019, pe bulevardul Theodor Pallady, cunoscut opiniei publice ca bancomatul aruncat în aer în Sectorul 3, un alt caz este cel din judeţul Brăila unde, de asemenea, un bancomat a fost aruncat în aer. În ambele situaţii ar fi folosit o materie explozivă generic denumită pizza slide, cu ajutorul căreia, cu intenţia de a sustrage sumele de bani aflate în interior, a provocat explozia ATM-urilor, dar şi distrugeri şi degradări ale sediilor unităţilor bancare”, a explicat Bogdan Berechet.
Totodată, comisarul şef a menţionat că bărbatul mai este cercetat pentru furtul a trei autoturisme şi pentru lipsire de libertate şi tâlhărie calificată.
"Suspectul mai este cercetat şi pentru furtul a trei autoturisme de lux ce au fost folosite în cazul furturilor din bancomate. Un alt caz este cel din judeţul Călăraşi, tâlhărie calificată şi lipsire de libertate în mod ilegal, când ar fi pătruns în locuinţa unei familii şi prin violenţă ar fi sustras de la aceştia bani şi bijuterii. În momentul părăsirii locuinţei, persoanele vătămate au fost lăsate legate cu cătuşe. Până la acest moment prejudiciul total cauzat este de peste 1 milion de lei. Cel în cauză a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate de Poliţia Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi identificării tuturor persoanelor implicate, existând indicii cu privire la comiterea mai multe infracţiuni cu acelaşi mod de operare şi pe teritoriul altor state”, a mai afirmat comisarul şef Bogdan Berechet.