Autoritățile au reușit să găsească trupul bărbatului care s-a înecat în cursul zilei de miercuri pe litoral. În jurul orei 12:16, scafandrii ISU au dat de urma turistului care nu a mai putut să iasă din apă.
Tragedia a avut loc miercuri, atunci când bărbatul în vârstă de 36 de ani și fiica sa au intrat în apă.
Turistul se afla în Jupiter și nu a ținut cont de faptul că steagul roșu era arborat.
Bărbatul de 36 de ani, avertizat să nu se aventureze în mare
Bărbatul de 36 de ani și fiica sa erau în apă în momentul în care curenții puternici i-au tras din ce în ce mai departe de mal.
Tatăl a încercat cu ultimele puteri să își salveze fiica, dar a fost prea târziu pentru el. Copila a fost scoasă din apă de turiști și de salvamari, dar bărbatul a dispărut.
„Noi patrulam pe aici și am auzit niște zgomote. Am auzit pe toată lumea că urlă. Noi eram undeva în zona aia și am fugit repede aici. În momentul în care noi am ajuns aici, un domn ajunsese la fetiță- fetița fiind pe colac, iar noi, în momentul acela, am intervenit în apă.
Am ajutat să scoatem fetița, dar pe tatăl dânsei nu l-am găsit nici cum. La-m căutat și cu jeturile, au mai venit niște oameni să ne ajute”, a declarat salvamarul.
Martorii spun că incidentul a avut loc în timp ce steagul roșu era arborat, când intrarea oamenilor în apa mării este interzisă. Salvamarii spun că i-au avertizat pe cei doi să nu intre în apă, dar nu au fost luați în seamă.