"Sincer, nu aș mai fi vrut să discut pe tema asta, pentru că am fost extrem de supărat. Am văzut câteva articole scrise de ziariști în presă cum că nu au fost de acord că am publicat acele mesaje audio. Știu foarte bine de ce am făcut publice acele mesaje, știu foarte bine câte convorbiri telefonice am avut cu Cristina, iar discuțiile cele mai multe erau legate de problema acestor câini care, din nefericire, trăiesc pe străzile din România.
Citeste si: Cristina Țopescu s-a întâlnit cu mama prietenei ei decedate, înainte de propria moarte! ”Ce coincidență nebună, eu nu pot să leg lucrurile astea”
Dacă am făcut lucrul acesta, nu l-am făcut ca să mă afirm, așa cum au spus unii, pentru că nu cred că am nevoie să mă afirm. Din păcate, unii mă cunosc acum, de când cu subiectul Cristina Țopescu, dar și înainte de această tragedie am avut apariții TV, în care militez pentru cauza acestor câini, de mai bine de șase ani de zile.",
a spus Marius Chircă, prietenul Cristinei Țopescu, la România TV.
Mesaj audio trimis de Cristina Țopescu
„Acum am terminat și eu treaba, e 12 fără 10, am hrănit cățeii din zonă, ai mei, curățenie. Iartă-mă că te bat la cap, dar știi cum e cu foarte mulți câini. Nu te sun pentru că e foarte târziu, ți-am dat mesaj, sms normal, ți-am zis că am vorbit cu Adrian și a zis că încearcă să aibă grijă de ei, că sunt bine.
Nu știu, sunt și șase pui, deci asta mă disperă cu puii, pentru că nu știam de pui. A, ne mai auzim, dar ce te rog, te rog din tot sufletul meu, să nu mă uiți luni, să vorbim duminică și să stabilim, să nu uiți, pentru că sunt în pom, deci nu, nu mă descurc și nu am unde să-i duc. Aşa, dacă merg cu tine, vorbești tu cu el să nu vină să-i mai ia și îi duc la locul lor și nu știu, Dumnezeu cu mila, nu știu, nu știu ce să fac.
Sunt tare amărâtă, mai ales când mă gândesc că nu pot să-i iau până luni și ei stau acolo, și, în sfârșit, mă mai gândesc și la toți ceilalți, mi se face rău. Te rog din sufet, da? Să mă bazez pe tine luni, ne-auzim. Cu drag, te pup, noapte bună", spunea Cristina Ţopescu, într-o înregistrare audio. Mesajul audio era trimis pe Whatsapp prietenului ei, Marius Chircă.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Celebra cântăreaţă Angela Ciochină a murit, ca jurnalista Cristina Ţopescu, singură şi uitată de toată lumea la 60 de ani! Rudele au găsit-o pe un pat putrezit
Ulterior, Cristina Ţopescu a revenit.
„Iartă-mă că te bat la cap, dar nu mai știu ce să fac, ieri am făcut atac de panică, am reușit să mă pun pe picioare, să fac emisiunea. Azi dimineață am făcut din nou, mi-a trecut, acum iar m-a luat, mi se încleștează maxilarele și nu pot să respir și nici nu sunt genul să chem salvarea și nici nu vreau să chem, n-am cum, cu atâția căței, cine dracu intră aici.
Sper să îmi revin. Dar asta mă omoară cu zile, deci ăsta e un nenorocit, pur și simplu, că până acuma îți dai seama că a terminat cu ăia de la DSV, dacă e adevărat. Și nu-mi dă nici măcar un mesaj și nu știu ce se întâmplă cu fetița și mie mi-e acuma rău, dar când îmi revin îl ia mama dracu că dacă ăsta își imaginează că eu sunt genul care doar plâng și mă resemnez, se înșală, crede-mă, dar nu știu ce să mai fac acum.
Te rog din suflet, când termini treaba, dă-mi un semn, merci".
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citeste si: Marilena Rotaru spune că incinerarea Cristinei Ţopescu nu este creştinească: “Sfânta Scriptură vorbeşte despre ardere doar ca pedeapsă. Cel care optează pentru incinerare îşi neagă propriul botez”