Barem Română Evaluare Națională 2019. Care au fost subiectele
Barem Română Evaluare Națională 2019. Ministerul Educației publică la ora 15.00 baremul de corectare pentru subiectele la română la Evaluare Națională 2019.
EVALUARE NAŢIONALĂ 2019. Barem română. Subiecte română. La primul subiect, elevii au avut de realizat o compunere pe baza unui text care aparține genului dramatic.
EVALUARE NAŢIONALĂ 2019. La subiectul al doilea, elevii care susțint evaluarea națională la limba română au avut de redactat o compunere în care să prezinte o întâmplare care a avut loc acasa sau la școală, în timpul unei activități de lectură.
Baremele vor fi publicate pe subiecte.edu.ro
Peste 150.000 de elevi au susţinut marţi prima probă din cadrul Evaluării Naționale, cea de la limba și literatura română.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Examenul la limba română de astăzi conține 3 părți: elevii vor avea de analizat două texte la prima vedere și de realizat o compunere.
Iată şi baremele de la LIMBA ROMÂNĂ!
EVALUARE NAŢIONALĂ 2019. Potrivit MEN, 154.956 de absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au înscris pentru a susţine Evaluarea Naţională.
EVALUARE NAŢIONALĂ 2019. Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.Potrivit MEN, candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor şi instrumente de desen la proba de Matematică.
Examenul începe marţi, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Joi, 20 iunie, se desfăşoară proba la Matematică, iar vineri, 21 iunie, este programată proba la Limba şi literatura maternă.