Un bărbat de aproximativ 75 de ani a murit, joi seară, după ce a căzut de la etaj, pe terasa de la intrarea într-un bloc din Piteşti.
Echipajul medical sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-l salva.
”În ziua de 15 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti au fost sesizaţi, prin Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi căzut de la un etaj superior al unui bloc de locuinţe, din cartierul Trivale", a transmis IPJ Argeş.
La faţa locului a fost direcţionat un echipaj din cadrul Secţiei 3 Poliţie Piteşti, care a constatat că situația sesizată se confirmă.
Ce au găsit polițiștii la fața locului
Potrivit ISU Argeş, echipajul TIM ajuns la locul solicitării a identificat un bărbat, în vârstă de aproximativ 75 de ani, căzut de la etajul 10 pe terasa de la intrarea în scara blocului.
Victima era politraumatizată, iar echipajul medical nu a mai putut face nimic, persoana fiind declarată decedată.
Cercetările au fost preluate de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti, informează News.ro.
Citește și: Cine este Petru Irimia, patronul de hotel din Constanța care a căzut de la etajul 4 în vacanța din Thailanda
Aceștia au surprins momentul în care bărbatul se aruncă pur și simplu în gol, transmite Anchetaonline.ro.
În cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 192 din Codul Penal, în care cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.
Bătrân căzut de la etajul 10 în Pitești