Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”, despre COVID-19: „Decembrie va fi o lună în care vom plânge mult”
Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din Capitală, a declarat marţi la Digi24 că ”vom avea nişte cifre pe mortalitate extrem de mari pentru această lună” şi dacă lucrurile continuă în această direcţie, ”şi decembrie va fi o lună în care vom plânge mult”, referindu-se la cazurile de COVID-19.
”Dacă am avea locuri în Terapie intensivă, numărul pacienţilor din terapie intensivă ar fi mult mai mare. Avem 60 de pacienţi cu forme sever în secţie, din care o parte, o mare parte, ar putea să beneficieze de asistenţă în Terapie Intensivă, unde nivelul de evaluare şi de suport este net diferit. În acest moment ne descurcăm cu ce avem şi încercăm să facem tot ce putem pentru pacienţii noştri.
Nu înseamnă că nu primesc tratament, toţi sunt îngrijiţi, dar cu siguranţă lucrurile ar sta altfel dacă am avea mai multe paturi în Terapie Internsivă”, a afirmat medicul.
Situație dramatică în România în luna ce va urma, din cauza virusului Sars-Cov-2
Întrebată dacă, în opinia sa, în Bucureşti, ar fi nevoie de carantină, medicul a afirmat, ”Pe mine mă îngrijorează, dacă mă uit pe cifrele zilnice, mortalitatea, care este în creştere şi pe care o vedem şi noi că a crescut la un nivel îngrijorător, inclusiv la pacienţii internaţi, ceea ce
înseamnă că formele care ajung ajung şi foarte târziu, ajung şi foarte decompensaţi, forme severe, cu mortalitate crescută. Vom avea nişte cifre pe mortalitate extrem de mari pentru această lună şi, dacă lucrurile continuă în această direcţie, şi decembrie va fi o lună în care vom plânge mult”.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 7.753 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 196 de persoane au decedat, inclusiv o fetiţă cu vârsta sub un an, din judeţul Mureş, cu mai multe afecţiuni asociate. 1.204 pacienţi sunt internaţi la ATI. Urmează o lună de foc în România, specialiștii estimează mai multe decese covid-19 în luna decembrie, decât numărul înregistrat luna aceasta.