In articol:
”Suntem înainte şi departe, dar ei încearcă să fure alegerie. Nu-i vom lăsa s-o facă niciodată”, tună Trump într-un tweet, împotriva căruia Twitter şi-a a pus imediat în gardă utilizatorii, apreciind că ar putea fi ”înşelător”.
Într-o scurtă declaraţie din fieful său, la Wilmington, în Delaware, Joe Biden a apreciat că este ”pe calea bună” în vederea unei victorii.
”Păstraţi-vă credinţa, vom câştiga!”, a declarat fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama în faţa unor simpatizanţi, adunaţi în ”drive-in”.
”Suntem încrezători cu privire la Arizona”, un stat-cheie, a adăugat Joe Biden, în vârstă de 77 de ani, îndemnând la răbdare, în contextul în care domneşte confuzia cu privire la reultatele din mai multe state-cheie.
În Statele Unite, afectate de crizele sanitară, economică şi socială- de o amploare istorică-, americanii se pregăteau de o noapte a alegerior lungă, chiar de zile de aşteptare, în urma unei campanii deosebit de agresive.
Valul democrat sperat de unii din tabăra lui Biden, care visau la victorii istorice în North Carolina, Georgia sau Texas întârziau să se concretizeze.
Preşedintele republican în exerciţiu a păstrat Florida, unde a obţinut o victorie în 2016.
BIDEN MIZEAZĂ PE NORD
Democratul părea bine plasat să obţină o victorie în Arizona, un fost bastion conservator, care ar deveni astfel primul stat din aceste alegeri care-şi schimbă tabăra faţă de 2016.
Drumul fostului vicepreşedinte al lui Barack Obama către Casa Albă trece prin Nordul industrial, din cauza unei lipse de progres în Sud.
Obiectivul afişat este recucerirea a trei state smulse de Trump în 2016- Wisconsin, Michigan şi Pennsylvania.
Însă, în aceste state, numărarea voturilor ar putea continua miercuri- eventual chiar mai multe zile-, din cauza nivelului-record al votului prin corespondenţă.
”Dacă Trump câştigă Florida, North Carolina şi Ohio”, iar Biden Arizona, Biden este favorit cu 85% în modelul nostru. Dar sunt 6% şanse de egalitate în Colegiul Electoral”, a scris pe Twitter site-ul specializat FiveThirtyEight.
Pentru a obţine victoria, un candidat nu are nevoie de o majoriate a voturilor la nivel naţional, ci el trebuie să obţină voturile a cel puţin 270 ditre cei 538 de mari electori atribuite la nivel de stat.
Aşa cum s-a anticipat larg, democraţii au păstrat controlul în Camera Reprezentanţilor, potrivit estimărilor presei americane.
Soarta Senatului, în prezent aflat sub controlul republicanilor, rămâne, în schimb, indecisă.
TRUMP, TON MĂSURAT
Fără vreo surpriză, cei doi candidaţi septuagenari au obţinut rapid majoritatea voturilor în statele care votează cu ei.
Indiana, Kentucky, Alabama, Idaho sau Tennessee, între altele au votat cu Donald Trump.
California, Virginia, New York, Colorado, Delaware, între altele au votat cu Joe Biden.
Într-un tweet postat la începutul serii de la Casa Albă, Donald Trump şi-a afişat încrederea, afirmând că lucrurile se prezintă ”foarte bine” pentru el în toată ţara.
Citeste si: CV Joe Biden. Cine este rivalul lui Donald Trump
Cu câteva ore mai devreme, într-o vizită la un cartier general de campanie republican, la periferia Washingtonului, el a evocat- un fapt extrem de rar- o eventuală înfrângere.
Citeste si: Cine sunt ceilalți doi candidați la Alegerile SUA 2020 despre care nimeni nu vorbește
”Să câştigi este uşor, să pierzi nu este niciodată uşor. Pentru mine nu este”, a declarat miliardarul în vârstă de 74 de ani, cu o voce obosită de un sfârşit de campanie în care a înlănţuit mitinguri într-un ritm frenetic.
Joe Biden, în vârstă de 77 deani, a refuzat, ”din superstiţie” să facă prognosticuri, declarându-se ”încrezător”.
”AFARĂ CU TRUMP”
După o campanie mult mai discretă decât a adversarului său, democratul a străbătut marţi statul-cheie Pennsylvania, în care s-a născut, un adevărat pelerinaj în locul copilăriei sale.
”Din această casă, la Casa Albă, prin graţia lui Dumnezeu”, scria pe zidul domiciliului din Scranton în care şi-a petrecut copilăria.
În întreaga ţară, democraţii care s-au dus la urne pentru a-l alege păreau motivaţi mai ales de respingerea lor a impetuosului preşedinte.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
”Vrem un viitor mai bun pentru ţara noastră”, declară Rossana Arteaga-Lorenza, în vâstă de 37 de ani, venită împreună cu fiul său, Henry, în seara alegerilor, la un "drive-in" unde s-a exprimat Joe Biden, la Wilmington.
Invers, Roberto Montesinos, un american de origine honduriană, în vârstă de 71 de ani, a votat mândru cu Donald Trump, la Miami. ” Pandemia nu e vina sa, cel care spune asta e un ignorant!”, declară el, dând asigurări că ”câştigă mai bine” în prezent decât în urmă cu patru ani.
Peste tot, alegătorii se tem de atitudinea taberei adverse. ”Trump va face tot ceea ce va putea pentru a câştiga, este înspăimântător”, apreciază Megan Byrnes-Borderan, o newyorkeză democrată în vârstă de 35 de ani.
Un semn tangibil al angoaselor ţării este faptul că magazinele din mai multe oraşe- inclusiv la Washington, Los Angeles sau New York- s-au baricadat de teama unor eventuale violenţe după alegeri.
La New York, în faţa celebrului Trump Tower, s-a desfăşurat un impresionant dipozitiv de securitate.
Însă votul a decurs per ansamblu fără incidente, iar bursa a închis în creştere puternică, amnifestând o anumită încredere a pieţelor.
”AMERICA MAI ÎNTÂI”
Timp de luni de zile, Donald Trump a agitat spectrul unei ”stângi radicale” pregătite să transforme prima putere mondială într-o ”Venezuelă la svare mare”.
Joe Biden, susţinut de Barack Obama, şi-a multiplicat avertismentele cu privire la consecinţele potenţial devastatoare asupra instituţiilor democratice ale unui al doilea mandat al lui Trump, pe care-l denunţă drept ”cel mai rău preşedinte” din istoria recentă a Statelor Unite.
Acest reprezentat pur al aripii moderate a Partidului Democrat a făcut din alegeri un referendum pe tema gestionării pandemiei covid-19 de către republican.
Donald Trump a fost mereu prins din urmă de această criză sanitară, pe care a depus mereu eforturi să o minimalizeze. El s-a îmbolnăvit de covid-19 şi a fost spitalizat la începutul lui octombrie.
”Sunt vindecat” şi ”imun”, subliniază el, lăudându-şi forma bună în care se află şi ironizându-l pe rivalul său pe tema formei în care acesta se află.
În contrast, Joe Biden pare într-adevăr mai fragil. Un obişnuit al gafelor, şi un om care se bâlbia, el a părut confuz marţi, când a luat cuvântul, la Philadelphia, confundându-şi nepoatele şi părând să-l prezinte persoanelordin jurul său pe fiul său Beau, decedat în 2015.