In articol:
” În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 679 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 132 mai puţine faţă de ziua anterioară. 151 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare",
În Bucureşti au fost raportate 186 de cazuri noi. Judeţele au sub 100 de cazuri fiecare, iar în Mehedinţi nu a fost raportat niciun caz.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 958 cu 42 mai puţine faţă de ziua anterioară.
De asemenea, la ATI sunt internate 100 persoane, cu 5 mai multe faţă de ziua anterioară. Din cei 100 pacienţi internaţi la ATI, 87 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 51 sunt minori, 50 fiind internaţi în secţii, cu 7 mai puţini faţă de ziua anterioară şi 1 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Decese Covid-19
Până joi, 67.110
În intervalul 12.10.2022 (10:00) – 13.10.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 7 decese (2 bărbaţi şi 5 femei), 1 deces fiind raportat anterior intervalului de referinţă.
Dintre cele 7 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 5 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi 4 dintre aceştia erau vaccinaţi.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.672 teste RT-PCR (1.681 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 991 la cerere) şi 11.785 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.539.335 teste RT-PCR şi 11.732.288 teste rapide antigenice.