Bilanțul deceselor în urma exploziilor de la Crevedia a ajuns la 5. Încă unul dintre marii arși a murit: Avea arsuri pe 90% din corp
Marți dimineață, unul dintre civilii care a fost rănit în urma exploziilor de la Crevedia, a decedat. Este vorba de unul dintre angajații nepalezi ai stației GPL, internat la Bagdasar Arseni.
” În cursul acestei dimineţi, a decedat la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar Arseni” Bucureşti încă unul din pacienţii aflaţi în stare foarte gravă de la începutul internării şi care avea un prognostic rezervat.
Acesta era de origine nepaleză şi avea arsuri de peste 90% din suprafaţa corporală. Adresăm condoleanţe familiei“ , a transmis Ministerul Sănătăţii.
Este vorba despre un bărbat, care avea arsuri de peste 90% din suprafața corpului. Este unul dintre cei trei mari arși, care nu a putut fi transferat în străinătate. Acesta avea cu puțin peste 30 de ani.
Pacientul era intubat şi ventilat mecanic
În acest moment, bilanțul a ajuns la 5. De asemenea, peste 50 de persoane, majoritatea pompieri, au suferit răni în urma exploziilor la stația GPL din Crevedia.
Un pacient aflat în stare critică se află la o clinică specializată din Italia.
În spitalele din București sunt internați în stare medie sau ușoară 14 pacienți, iar 12 victime ale exploziilor din Crevedia sunt tratate în străinătate, potrivit News.ro
Pacient rănit în urma exploziilor de la Crevedia, decedat luni dimineața
O persoană care a suferit arsuri în urma exploziilor de la Crevedia, a decedat luni dimineață, 4 septembrie, la Spitalul Floreasca din Capitală.
Ministerul Sănătății a transmis oficial că un rănit în explozia de la Crevedia a decedat.
„În cursul acestei dimineți, a decedat la Spitalul Floreasca un pacient aflat în stare foarte gravă încă de la începutul internarii, cu arsuri pe 95% din suprafața corporală. Adresăm condoleanțe familiei. ”
Pacientul era intubat și ventilat mecanic
Aceasta este a patra persoană decedată, în urma exploziilor de la Crevedia, care au distrus casele din jurul stației GPL, aflată în mijlocul localității.