”Bill Gates este considerat principalul responsabil pentru crearea tehnologiei de microcipare a populaţiei, prin intermediul unui vaccin care să introducă în trup nanoparticule care reacţionează la undele transmise de tehnologia 5G şi permit sistemului să îl controleze pe om de la distanţă”, se arată în documentul semnat de reprezentaţii Bisericii.

În documentul adresat preşedintelui Republicii Moldova, preşedintelui Parlamentului şi premierului, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova invocă dezbateri din Parlamentul României în legătură cu vaccinarea şi afirmă că în Suedia aceasta nu este obligatorie.

”În acest context de idei, este obligatoriu de a enunţa şi ideea că vaccinarea reprezintă şi un  pericol de microcipare sau introducere în organismul uman a altor dispozitive străine lui. Opinia publică din multe state europene, protestează contra obligativităţii vaccinurilor, mai ales a vaccinului contra COVID-19, deoarece le consideră o cale prin care sistemul antihristic mondialist doreşte să introducă în corpurile oamenilor microcipuri cu ajutorul cărora să-i poată controla, prin intermediul tehnologiei 5G.   În Parlamentul Italiei a fost formulat de către o deputată în mod oficial cererea de arestare a infractorului internaţional Bill Gates, care este acuzat de faptul că este un criminal împotriva umanităţii, că a provocat prin vaccinuri moartea a 500.000 de copii în India, că susţine ideea de genocid pentru reducerea populaţiei planetei”, argumentează conducerea Bisericii Ortodoxe din Moldova în scrisoare.

Citeste si: Spania înregistrează o creştere a numărului morţilor din cauza covid-19

Mai este invocat şi faptul că ”Bill Gates este considerat principalul responsabil pentru crearea tehnologiei de microcipare a populaţiei, prin intermediul unui vaccin care să introducă în trup nanoparticule care reacţionează la undele transmise de tehnologia 5G şi permit sistemului să îl controleze pe om de la distanţă”, precum şi că ”se consideră că tehnologia 5G în combinaţie cu anumite vaccinuri administrate în China şi Italia au şi stat la baza apariţiei acestui virus care a întors pe dos întreaga planetă”.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Caz șocant în Prahova: și-a obligat iubita gravidă să se prostitueze

În baza acestor afirmaţii, Sinodul de la Chişinău avansează următoarele condiţii:

1.      Vaccinarea populaţiei (anti-COVID-19, etc), precum şi orice intervenţie medicală să fie efectuată pe principii benevole, doar cu consimţământul şi informarea corectă a pacientului (inclusiv şi transparenţa componenţei vaccinului şi a posibilelor efecte adverse), cu respectarea prevederilor Convenţiei pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane în ceea ce priveşte aplicaţiile biologiei şi ale medicinei, de altfel, ratificată de către Republica Moldova.  

2.      Asigurarea tuturor drepturilor fundamentale ale oamenilor care ar refuza vaccinarea  obligatorie, exceptând eventualele discriminări şi/sau restricţionări.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Avertismentul medicului Virgil Musta. „Nu este o relaxare pentru distracție, pentru a nu respecta regulile”

3.      Asigurarea dreptului omului de a nu i se introduce/implanta orice dispozitiv/cip străin corpului uman, luând în consideraţie informaţia prezentată de către oamenii de ştiinţă despre pericolul acestora, precum şi îngrijorarea întemeiată pe baza Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul şi a proorociilor Sfinţilor Părinţi.  


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si