In articol:
Vecinii au alertat autoritățile când au văzut fum ieșind din casa bărbatului. Omul nu era acasă când a porni incendiul, însă când a venit și-a găsit locuința distrusă.
Bărbatul a mărturisit că vinovată este pisica lui. El spune că felina este în săptămâna brânzei acel moment în care pisicile se împerechează și că a dat o petrecere în pod.
Citeste si: Vulpița „deputat”, de astăzi. Vizita la Parlamentul României s-a încheiat cu o gafă
Bistrița: Un bărbat acuză că pisicile i-au incendiat casa
„Păi mă gândesc să se împerecheze, alfel nu pot să-mi dau seama, că am dat eu azi-noapte după ei, asta ceva îi mâţă. Auzeam ceva, numai dacă s-or fi mişcat ţevile sau ceva şi s-or fi dus să fi ieşit afară, altceva nu-mi închipui."
Citeste si: Jurnalist Kanal D, premiat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Omul este extrem de furios pentru că este casa părintească, iar în urmă cu puțin timp și-a investit toate economiile să o reamenajeze.
Citeste si: Timiș: Copila de 13 ani, însărcinată în 7 luni după ce a fost violată de unchiul ei
„Numai acum în toamnă am acoperit-o să fac aici dormitor şi baie şi uitaţi ce s-a întâmplat" spune
Oamenii legii au ajuns la fața locului, iar pompierii vor stabili care este motivul care a dus la incendiul devastator. Totuși, bărbatul afirmă că nu se simte pregătit să renunțe la animalul său de companie chiar dacă o găsește vinovată.