Reprezentanții companiei au transmis că Blue Air își propune să reia zborurile începând cu data de 10 octombrie.
Ce au transmis reprezentanții companiei
„În primul rând, dorim să ne cerem scuze tuturor pasagerilor Blue Air, care au fost afectați de imposibilitatea efectuării zborurilor programate începând cu amiaza zilei de 6 Septembrie 2022.
Ne cerem scuze tuturor angajaților și partenerilor comerciali ai Societății Blue Air Aviation pentru că nu am fost în măsură să ne îndeplinim toate obligațiile asumate față de aceștia.
Citeste si: Blue Air reia zborurile. Din ce zi revin lucrurile la normal? Precizări importante
Nu în ultimul rând, având în vedere faptul că din comunicatele publice emise în cursul zilei de ieri, 8 septembrie 2022, am constatat că am fost înțeleși greșit, dorim să ne exprimăm întreaga mulțumire pentru ajutorul ce ne-a fost acordat în aceste momente de maximă criză de Compania Națională de Transport Aerian TAROM S.A.
precum și de Primul Ministru al României, dar și de Ministrul Transporturilor, pentru repatrierea pasagerilor Blue Air care au rămas blocați în afara țării.În lipsa acestui sprijin și în lipsa unui efort uman deosebit al tuturor angajaților TAROM S.A., precum și a celor de la cancelaria Primului Ministru, Ministerul Transporturilor și Ministerul Afacerilor Externe, situația la momentul actual ar fi fost una mult mai gravă în ceea ce privește numărul pasagerilor blocați în aeroporturi”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanții companiei.
Zborurile înainte de 10 octombrie nu vor putea fi operate
De asemenea, în comunicat se menționează faptul că nu dispun în acest moment de fondurile necesare pentru a acoperi plata combustibilului și cheltuielile operaționale necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Linie telefonică suplimentară pentru românii afectați de zborurile anulate
"Societatea își propune să reia zborurile începând cu data de 10 Octombrie 2022.
Decizia de reluare a zborurilor are în vedere în mod decisiv posibilitatea societății de a rambursa tuturor pasagerilor afectați sumele datorate și de a achita tuturor partenerilor comerciali costurile serviciilor prestate în favoarea companiei.
Citeste si: VIDEO- BREAKING NEWS. Conturile Blue Air au fost deblocate de stat
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Pe această cale, comunicăm tuturor pasagerilor cu zboruri programate până în data de 10 Octombrie 2022 să nu se mai prezinte la aeroporurile de plecare, aceste zboruri neputând fi operate.
În cel mai scurt timp cu putință vom reveni cu detalii despre modalitatea în care va fi reluată activitatea de transport aerian de pasageri de societatea Blue Air Aviation”, se mai arată în comunicat.
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kana D de la ora 19:00.