VIDEO - Blue Air, reacție după ce a primit amenda de 2 milioane de euro de la ANPC. Ce au transmis reprezentanții companiei
Compania Blue Air, susține că a aflat din presă despre amenda ANPC și contestă cifrele invocate de instituție.
Președintele Consiliului de Administrație, Oana Petrescu, susține că a a aflat din presă de amenda primită și că cifrele prezentate ar fi greșite.
„Nu este firesc să aflăm așa ceva din presă. Tocmai am verificat, societatea nu a primit nici o comunicare în acest sens de la ANPC. În plus, cifrele sunt greșite – se referă la toate biletele anulate în respectiva perioadă din cauza valurilor 3, 4 și 5 de pandemie (care oricum reprezintă mai puțin de 10% din totalul zborurilor Blue Air
Citeste si: VIDEO| ANPC a amendat Blue Air cu 2 milioane de euro. Este cea mai mare amendă dată vreodată de ANPC
De asemenea, președintele Consiliului de Administrație al companiei consideră că nu trebuia ca ANPC să facă acest anunț către public înainte de a clarifica toate aspectele cu compania.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat Blue Air cu suma de două milioane de euro pentru anularea a peste 11.000 de zboruri în perioada 30 aprilie 2021- 30 aprilie 2022, şi obligă compania să returneze clienţilor banii în maximum zece zile pentru toate zborurile anulate, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Conform ANPC, au fost primite 924 de reclamații din mai multe state referitoare la Blue Air, amenda primită acum fiind cea mai mare dată vreodată unui operator economic.
Citeste si: VIDEO- Anchetă în cazul companiei aeriene care a anulat zborurile a mii de români
Compania trebuie să restituie contravaloarea serviciilor anulate în termen de cel mult zece zile. În plus, compania are obligaţia să nu mai pună la dispoziţia consumatorilor oferte de zbor pentru care Blue Air nu are dotările sau mijloacele necesare realizării acestora, dar şi să restituie contravaloarea serviciilor anulate.
Citeste si: Biletele de avion se scumpesc. Ce trebuie să afle călătorii
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.