A murit actorul român Boris Petroff, celebru pentru rolul lui Geppetto din „Pinocchio”
O nouă veste tristă lovește lumea teatrului românesc: marele actor Boris Petroff a trecut în neființă, la scurt timp după ce împlinise vârsta de 82 de ani.
Marii actori români dispar unul câte unul. Ieri s-a stins, la 82 de ani, Boris Petroff, cel care a jucat peste 165 de roluri în piese din dramaturgia românească și universală, bucurându-și publicul în peste 4000 de reprezentații, în special pe scenele teatrelor din Capitală: Teatrul "Ion Creangă", Teatrul Nottara și Teatrul Evreiesc de Stat.
Citeste si: Doliu în PNL. A murit Dorina Șerbănescu, primarul din Adamclisi, la doar 54 de ani
Vestea dispariției lui Boris Petroff a fost dată de UNITER, pe pagina oficială de Facebook, unde a scris "A murit Geppetto".
"Azi s-a stins Boris Petroff. Împlinise 82 de ani pe 4 noiembrie. Un artist desăvârșit, care și-a dedicat zeci de ani din viață teatrului pentru copii. Un spirit ludic, mereu șugubăț și cu zâmbetul pe buze, plin de o vivacitate molipsitoare", au scris reprezentanții Uniunii teatrale.
Citeste si: Ce avere avea Benone Sinulescu? Artistul avea testamentul pregătit
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Rolul cu care Boris Petroff s-a identificat și pe care l-a jucat timp de 35 de ani pe scena Teatrului „Ion Creangă” din București a fost Geppetto din „Pinocchio” de Carlo Collodi în regia lui Cornel Todea.
Amintim câteva repere din activitatea sa neîntreruptă de 55 de ani ca actor profesionist. Debutul ca profesionist s-a făcut în 1964 la Teatrul de Stat din Oradea, actualul Teatrul „Regina Maria”. Din 1966 până în 1974 a activat la Teatrul Tineretului Piatra Neamț, iar din 1974 până la pensionare a jucat pe scenele Teatrului „Ion Creangă” din București, Teatrului Evreiesc de Stat și Teatrului Nottara.
Boris Petroff a jucat peste 165 de roluri în piese din dramaturgia românească și universală, bucurându-și publicul în peste 4000 de reprezentații.
Citeste si: Calendar ortodox 20 noiembrie 2021: Ce sărbătoare e sâmbătă?
Boris Petroff a avut apariții în peste 20 de filme, având roluri secundare și episodice. De asemenea, a jucat în multe spectacole de teatru de televiziune, iar vocea lui ne-a bucurat în nenumărate spectacole de teatru radiofonic, a căror regie a și semnat-o uneori.
Boris Petroff și-a încheiat activitatea pe scena Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Breasla teatrală i-a recunoscut și răsplătit anii dedicați Teatrului. În anul 2004 Boris Petroff a primit Premiul special UNITER pentru teatrul de copii.
Ani de zile, Boris Petroff a fost președintele juriului Festivalului de Teatru pentru Elevi „Ferdinand I”.
"O personalitate complexă, un actor cu 100 de fețe", scriu cei de la UNITER.
În ultimii ani de viață se retrăsese la Moroeni (Dâmbovița).