Incendii București 2022. Iată care au fost cele mai mari incendii din București până în luna octombrie a anului 2022. Peste 80% din daunele provocate în locuințe sunt din cauza incendiilor mari sau mici.

Incendii București 2022

Bucureștiul, o plantație de torțe? În 2022 au fost 10 incendii mari în Capitală

[Sursa foto: PixaBay]

În București, în 2022, au fost X incendii mari

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov, cele mai mari incendii din 2022 au fost:

  • Incendiu produs la un apartament situat la etajul 6 al unui bloc P+8 din sectorul 5, București. Primele echipaje ajunse la locul intervenției au constatat că ardea mocnit, cu degajări de fum, într-o încăpere a apartamentului, în care era depozitată o cantitate mare de material combustil. Atât apartamentul în care a izbucnit incendiul, cât și casa scării, erau inundate cu fum dens, motiv pentru care, concomitent cu acțiunile de stingere a incendiului, s-a procedat și la evacuarea din imobil a 20 de persoane. În urma evenimentului o persoană a necesitat asistență medicală, însă ulterior a refuzat transportul la spital. Pentru gestionarea situației de urgență produsă s-a intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim-ajutor SMURD.
  • ISU B-IF a fost solicitat să intervină la intersecția străzii Lizeanu cu șoseaua Ștefan cel Mare din sectorul 2 al Capitalei, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism.
    La locul intervenției s-au deplasat, de urgență, două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Obor.

Citeste si: Incendiu în pasajul Unirii

  • În cursul zilei de ieri, 20.03.2022, pompierii ISU B-IF au intervenit cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, pentru un incendiu produs la o casă cu regim de înălțime P+1, situată în strada Violetelor din comuna Brănești, județul Ilfov
  • Joi, 07.04.2022,
    în jurul orei 20.00,  prin apel la numărul de urgență 112,  pompierii ISU B-IF au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă situată în Calea Moșilor, din sectorul 2 al Capitalei.
  • În intervalul 01.07-04.07 pompierii pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea incendiilor produse de arderea vegetației uscate. S-a intervenit cu 12 autospeciale de stingere cu apă și spumă în localitățile Găneasa, Chiajna, Tunari și Sintești din județul Ilfov, incendiile manifestându-se pe o suprafață mai mare de 22.000 m.p. 
  • Pe 18.07.2022, în jurul orei 23.40, pompierii din cadrul ISU B-IF au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o hală de depozitare cu o suprafață de aproximativ 6000 m 2, situată în comuna Jilava, județul Ilfov.
  • În data de 26.08.2022, în jurul orei 22:40, prin apel la numărul de urgență 112, ISU B-IF a fost solicitat să intervină la un incendiu produs într-un apartament din strada Humulești, sector 5, București. La fața locului, echipajele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta la 5 kilograme de materiale textile cu degajări de fum.
  • În data de 06.09.2022, în jurul orei 13:40, prin apel la numărul de urgență 112, ISU B-IF a fost solicitat să intervină la un incendiu produs la nivelul acoperișului unei clădiri P+2 și mansardă din sectorul 3, București.
  • În data de 12.09.2022,
    în jurul orei 13:40, prin apel la numărul de urgență 112, ISU B-IF a fost solicitat să intervină la un incendiu produs la nivelul mansardei unui bloc de locuințe din strada Revoluției, din orașul Voluntari, județul Ilfov. La fața locului, echipajele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta la un apartament tip duplex pe o suprafață de aproximativ 60-70 metri pătrați, cu degajări de fum. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie localizat la nivelul mansardei, suprafața afectată a fost de 500 metri pătrați, fără a se extinde la restul clădirii.

Citeste si: Un nou atac masiv asupra Kievului, luni dimineața. Clădiri în flăcări (VIDEO)

  • În data de 11.10.2022, în jurul orei 19:06, prin apel la numărul de urgență 112, ISU B-IF a fost solicitat să intervină la un incendiu de apartament aflat la ultimul nivel al unui bloc de locuințe, din București, sector 1. Peste 100 de pompieri au acționat cu 20 de autospeciale cu apă și spumă, respectiv 4 autoscări, pentru stingerea incendiului, care s-a manifestat pe o suprafață de 1100 mp. În urma acestui eveniment nu sunt persoane rănite.

Incendii București 2022

Bucureștiul, o plantație de torțe? În 2022 au fost 10 incendii mari în Capitală

[Sursa foto: PixaBay]

Lipsa hidranților, marea problema a Capitalei

Hidranții din Capitală îngreunează de cele mai multe ori accesul pompierilor la un incendiu. Asta pentru că fie nu sunt funcționali, fie au fost acoperiți de prin asfaltare.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Pompierii cunosc care sunt zonele în care hidranții îngreunează accesul lor la intervenție. Angajații urmăresc cu atenție dacă hidranții din zonele respective funcționează sau nu.

Citeste si: Incendiu de peste un milion de euro

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si