In articol:
Președintele bulgar Rumen Radev s-a adresat Adunării Naționale după ce noii parlamentari și-au depus jurământul la investirea în funcție, transmite agenția Novinite.
Președintele Radev a anunțat că luni, 19 aprilie, va începe consultări cu grupurile parlamentare pentru a forma viitorul guvern.
„Integritatea morală, cultura și profesionalismul membrilor viitorului cabinet, care sper să fie numiți cât mai repede posibil, vor fi cruciale pentru recâștigarea încrederii în instituții, pentru scoaterea țării din criză și pentru integrarea noastră europeană deplină", a declarat joi șeful statului bulgar.
Citeste si: Ședință de guvern cu scântei. Ce decizii importante a anunțat premierul. Dan Barna: "Nu vă mai susținem"
Potrivit lui Radev, în cazul în care forțele parlamentare din Adunarea Națională nu reușesc să ajungă la un acord și să livreze un guvern, "îmi voi îndeplini obligațiile constituționale de a numi un cabinet interimar".
Scandal la prima şedinţă a noului parlament de la Sofia
Mika Zaikova, membră a partidului ‘Există un Astfel de Popor’, a condus prima şedinţă a noului parlament de la Sofia în calitate de parlamentarul cel mai în vârstă.
Zaikova a criticat absenţa lui Borisov de la şedinţa inaugurală a forului legislativ, susţinând că liderul GERB ″fie se simte ruşinat, fie discreditează parlamentul″.
Boiko Borisov se afla la conducerea guvernului din începând din 2017. Partidul său, GERB (Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei), a câştigat alegerile parlamentare, dar şi-a pierdut majoritatea. GERB şi partenerul său Uniunea Forţelor Democratice au obţinut 25,8% din voturi.
Potrivit Agerpres, în parlamentul bulgar au mai intrat formaţiunea ‘Există un Astfel de Popor’ (17,40% din voturi), Partidul Socialist Bulgar (15,01% din voturi), Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (10,36% din voturi), Bulgaria Democrată (9,31% din voturi) şi partidul ‘Ridică-te, Bulgaria! Golanii criminali- afară!’ (4,72% din voturi).