Buzău: Primăria va plăti în acest an 740.000 de lei pentru organizarea spectacolului de Revelion
Primăria municipiului Buzău va plăti 740.000 de lei pentru organizarea spectacolului de Revelion de anul acesta. Pe scena care a fost amplasata deja în Piaţa Dacia din municipiul Buzău vor urca, la trecerea dintre ani, numeroşi artişti locali dar şi câteva nume de referinţă din show-biz-ul românesc.
Spectacolul este programat să înceapă la ora 19.00 şi va dura până la ora 1.00 când vor intra în scenă DJ-ii care vor întreţine atmosferă pentru buzoienii care vor mai rămâne în centrul oraşului.
Pe scenă vor urca Irina Rimes, Raluka & proiectul Balkanic şi Taraful de la Vărbilău alături de buzoienii Laurenţiu Cazan, Mario Buzoianu, Nemuritorii, Undercover, alţi 19 solişti locali şi patru DJ.
,,Contractele sunt deja semnate, ne costă vreo 740.000 de lei cu scenă, cu foc de artificii , artişti şi DJ. Şi eu voi fi prezent în centrul oraşului ca de fiecare dată", a declarat primarul Constantin Toma.