Puține zone din țară se pot lăuda că adună, într-un areal relativ restrâns, atâta bogăție și frumusețe precum triunghiul tinerelor stațiuni băcăuane: de la Târgu Ocna, spre Moinești, cu destinația Dărmănești. Gazdele emisiunii ”ROventura”,  George Mihai si Andreea Străvoiu, ne vor purta pașii prin Bacăul Montan, în ediția de sâmbătă, de la ora 15:00.

Sâmbătă, de la ora 15:00,  doar la ”ROventura”

Sâmbătă, de la ora 15:00, doar la ”ROventura”

[Sursa foto: Stirile Kanal D]

Plimbare în triunghiul tinerelor stațiuni băcăuane

Împreună vom pleca pe urmele rătăcite ale uzilor, care au avut parte, anul acesta, de un prim festival dedicat lor, organizat la Dărmăneşti.

Facem și un popas delicios la Târgu Ocna, dar ne continuăm periplul și până la Moinești, unde suntem martori la dezvoltarea uneia dintre cele mai tinere stațiuni de din țară.

Sâmbătă, de la ora 15:00,  doar la ”ROventura”

Sâmbătă, de la ora 15:00, doar la ”ROventura”

[Sursa foto: Stirile Kanal D]

Până vom afla povestea războinicilor de temut,  prima oprire este un popas la Târgu Ocna, oraș considerat prima perlă a Bacăului. Sarea, gazele și petrolul au fost dintotdeauna cele mai importante resurse, pe a căror exploatare s-a putut clădi stațiunea din zilele noastre. Stațiunea oraș Târgu Ocna a devenit, încă de atunci, un loc în care îți dorești să ajungi.

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

Sâmbătă, de la ora 15:00,  doar la ”ROventura”

Sâmbătă, de la ora 15:00, doar la ”ROventura”

[Sursa foto: Stirile Kanal D]

Vom traversa, începând de pe Valea Trotușului până pe cea a Uzului, la Dărmănești, un diamant neșlefuit al turismului românesc. O să descoperim împreună zona Bacăului Montan, vom descifra numeroasele povești ascunse, pe care oamenii locului încearcă să le readucă la viață, ștergânu-le de praful uitării.

Citește și: EXCLUSIV- Cristian a scris propria carte la 14 ani: ”Am simțit nevoia de a găsi o ancoră”

Sâmbătă, de la ora 15:00,  doar la ”ROventura”

Sâmbătă, de la ora 15:00, doar la ”ROventura”

[Sursa foto: Stirile Kanal D]

Povestea ascunsă din zona Bacăului Montan sunt uzii. Cine erau aceștia? Vom putea afla când ajungem la Dărmănești, în perioada festivalului și a paradelor care vor cutreiera străzile orașului.

Dărmănești este locul unde ziua și noaptea se împletesc, în mirosuri și acorduri divine. După festivalul de la Dărmănești, vom continua periplul, pentru a ajunge la ultima oprire, la Moinești. În acest loc superb, vom admira singura rezervație naturală de pin negru din județ și una dintre puținele arii protejate de acest fel din țară. Moinești este una dintre cele mai tinere stațiuni de la noi.

Nu ratați o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, sâmbătă, de la ora 15:00, la Kanal D.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si