Revizorul regional in siguranta circulatiei in cadrul Regionalei CFR Timisoara, Cristian Udrea, a declarat pentru News.ro ca trenul care a deraiat in judetul Hunedoara a distrus calea ferata, pe ambele fire de circulatie, pe o distanta de aproximativ 200 de metri.
”Trenul avea 16 vagoane, intre care patru erau incarcate, din cate am inteles, cu ceva minereu si metale neferoase. Circula de la Petrosani spre Curtici, iar in dreptul unui viaduct a avut loc deraierea.
Potrivit sursei citate, trenurile vor circula deviat.
”Acolo este o magistrala feroviara, iar circulatia trenurilor va fi deviata. Calatorii din trenurile care sunt pornite din statii vor fi transbordati de la Pui la Petrosani, iar restul trenurilor vor circula deviat. Nu putem spune acum cate trenuri si exact care vor fi traseele”, a declarat revizorul.
Cristian Udrea a mai spus ca mecanicul de locomotiva si ajutorul acestuia, care si-au pierdut viata in acest accident feroviar, au fost scosi din locomotiva, insa nu a putut da detalii despre acestia.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al judetului Hunedoara, Bogdan Nitu, a declarat pentru News.ro ca cei doi mecanici aveau 51, respectiv 67 de ani, si ca trupurile neinsufletite au fost scoase din locomotiva si urmeaza sa fie transportate la IML pentru necropsie.
”Trupurile celor doi mecanici au fost scoase dintre fiare, unul avea 51 de ani, iar celalalt 67 de ani. Urmeaza sa li se faca necropsia pentru stabilirea exacta a cauzelor mortii”, a spus Bogdan Nitu.
Totodata, Bogdan Nitu a spus ca accidentul feroviar va fi investigat de o comisie a Ministerului Transporturilor.
Accidentul feroviar de langa Petrosani, in urma caruia doi mecanici de locomotiva au murit, s-ar fi produs din cauza unei defectiuni la sistemul de franare al trenului de marfa format din 16 vagoane, care a deraiat intre statiile Banita si
Potrivit purtatorului de cuvant al cuvant al CFR SA, Oana Branzan, deraierea s-ar fi produs din cauza unei defectiuni la sistemul de franare al trenului, care transporta reziduuri metalice.
Bogdan Nitu, purtatorul de cuvant al Politiei Hunedoara, a declarat ca accidentul feroviar s-a produs in zona unui viaduct, iar sase vagoane si locomotiva trenului au cazut intr-o rapa.
Sursa: News.ro