In articol:
„Străzi deschise- Bucureşti” se desfășoară în acest weekend pe Calea Victoriei, unde cei mici și cei mari pot participa la ateliere, concursuri, spectacole de teatru și expoziții, dar și sesiuni de training pentru situațiile de urgență.
Programe artistice și de învățare până în octombrie
„Străzi deschise- Bucureşti, promenadă urbană” este dechis din luna aprilie și se va desfășura până în luna octombrie. Acest program presupune închiderea circulației în anumite zone din București și tranformarea pe parcursul weekend-ului în spații exclusiv pietonale.
Weekend-urile pietonale sunt ocazia desfășurării evenimentelor stradale artistice, prin defilări, dansuri, piese de teatru și expoziții.
În acest weekend, programul „Străzi deschise- Bucureşti, promenadă urbană” se desfășoară pe Calea Victoriei, unde programul artistic va fi unul amplu, cu multe suprize pentru copiii, dar și pentru adulți.
Weekend-ul va fi încărcat cu demonstrații de statui vivante realizate de acrobații de la Circul Metropolitan, piese de teatru de păpuși, spectacole de lectură, posibilitatea de a intra într-o Autospecială de Intervenții, dar și programul educativ ShakeUp.
Cel de-al unsprezecelea weekend de străzi pietonale se anunță a fi încărcat.
În prima parte a zilei, de la ora 10:00, la intersecția cu Bulevardul Dacia, copii vor putea descoperi o Autospecială de Intervenții a DSU, urmând ca apoi Casa Filipescu Cesianu să descopere expoziția „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”, primul proiect de antropologie urbană din România.
În programul de sâmbătă seară, publicul va participa la evenimentul ShakeUP! pentru educaţie pentru cutremur, la intersecţia cu bulevardul Dacia, între orele 16.00-20.00,
Trainerii Asociaţiei EDIT vor prezenta două sesiuni de training în intervalele 18.30-19.00 şi 19.30-20.00, în care se va discuta despre seisme, se vor oferi informaţii despre ce este de făcut înainte, în timpul şi după un cutremur major, vor fi oferite materiale utile pentru familii şi se va învăţa cum se fluieră semnalul SOS în codul Morse.
Spectacolele-lectură interactive ale proiectului „Ochii minţii” se defășoară pe trotuarul din faţa parcului Nicolae Iorga de pe Calea Victoriei. Actorii profesionişti vor juca umorul spumos şi actual din textele celebre ale lui I.L. Caragiale. Spectacolele-lectură încep de la ora 18.00, iar anumite personaje vor fi jucate de public.
Muzeul Naţional de Artă a României găzduieşte două spectacole pline de haz şi umor cu păpuşile Teatrului de Animaţie Ţăndărică. Sâmbătă, de la ora 18.00 va fi interpretat „Motanul încălţat” iar duminică, 16 iulie, actorii Teatrului Ţăndărică prestează spectacolul „Capra cu trei iezi”, de la ora 18.00.
Spectacolul „Români la porţile lumii”, cu statui vivante puse în viață de acrobații de la Circul Metropolitan vor apărea în fața Muzeului Național de Istorie a Româniie, sâmbătă, iar în zona Monumentul Renaşterii de pe Calea Victoriei va fi o repriză de acrobații.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Şcoala Populară de Artă aşteaptă persoanele interesate de artă, cu expoziţii de pictură de copii, artă decorativă, design vestimentar, decoraţiuni interioare, iconografie şi grafică.
Restricții de circulație
În acest weekend, 15-16 iulie 2023, se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum şi către unităţile economice din zonă conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricţiilor pe următoarele străzi: strada Frumoasă între strada Sevastopol şi Calea Victoriei, strada Gina Patrichi între bulevardul Lascăr Catargiu şi Calea Victoriei, Calea Griviţei între strada Constantin Budişteanu şi Calea Victoriei, cu menţiunea că accesul auto al riveranilor va fi redirecţionat către aleea din faţa Palatului Ştirbei, apoi către strada Banului.
În weekendurile în care se desfăşoară evenimentul „Străzi deschise”, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopţii până dimineaţa, de la ora 22:00 până la ora 09:00. De asemenea, pe străzile închise pentru autoturisme, vor fi închise și pistele de biciclete.
Citește și: VIDEO- Vremea extremă a dat peste cap traficul feroviar. Numeroase trenuri au înregistrat întârzieri