Calendar ortodox 15 august 2022: Adormirea Maicii Domnului
Calendar ortodox 15 august 2022. Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este sărbătorită pe 15 august. Iată care sunt superstițiile care aduc noroc!
Calendar ortodox 15 august 2022. Sfânta Maria Mare este marcată în calendarul ortodox cu cruce roșie și este una dintre cele mai importante sărbători creştine. Pentru români este şi ocrotitoarea marinarilor, pe 15 august fiind organizate procesiuni cu icoane şi pelerinaje, dar şi manifestări în mai multe orașe.
Se angajează pândarii pentru vii şi se leagă magic ciocul păsărilor pentru a nu prăda strugurii (Ghinoiu, 1999, p.
Se împart struguri şi prune pentru sufletul morţilor (Pamfile, 1997, p. 163).
În dimineaţa zilei de Sântămărie femeile merg la biserică cu ofrandă din ciorchini de struguri copţi de la soiurile văratice sau numai boabele desprinse de pe ciorchini, numită „coliva de pomană“ sau „colivă de struguri“ (Ghinoiu, 1997, p. 107).
Totodată, mai exista si obiceiul vestimentar care obligă bărbatul să poarte căciulă între Sântămărie şi Sângiorz era respectat pretutindeni. Cei care uitau să-şi schimbe pălăria cu căciula la această dată era atenţionaţi prin 610 zicala: „A venit Sântămărie,/ Te-ai... în pălărie!“ (Ghinoiu, 1999, p. 152).
În aceasta zi, se fac hori în sate: tineretul joacă, iar bătrânii şi copiii bat nucii pe la vii, câmpuri şi prin grădini (Pamfile, 1997, p.164).
O superstiție veche mai spune că dacă înfloresc trandafirii de Sfânta Maria, toamna va fi lungă (Gorovei, 1995, p.268)
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
La Sf. Maria se făcea masă comună în curtea bisericii. Se făcea masă pentru străinii din alte sate, apoi pentru cei din sat. Nu era obligatoriu ca cei din sat să mănânce. În ograda bisericii sunt mese şi scaune făcute de oameni. Doi-trei oameni strâng banii de la toţi, se duc la Iaşi şi cumpără ce trebuie. Se strângeau femeile la o casă alături de biserică şi pregăteau bor, sarmale, chiper (ardei) umpluţi, perje cu carne, pilaf. Acum se pune brânză, măsline, mezel, friptură, pârjoale, cozonac (Sărbători, IV, p.328).
În ce privește magia, de Sfânta Măria Mare ”se culeg flori şi se pun la icoana Preacuratei; acestea apoi sunt bune de leac (Pop Reteganul-2, f. 146). Despre vreme: Dacă înfloresc trandafirii pe la Sfânta Maria, toamna va fi lungă”, se arată în ”Spaţiul şi timpul în tradiţiile româneşti” (Paideia, 2018, p.609-610).
În unele sate din România, oamenii nu aprind focul cu două zile înainte de Sfânta Maria Mare. Cine nu respectă tradiția, riscă să se îmbolnăvească sau să le ia foc acareturile.
De asemenea, în caesta zi sfanta, mai multe biserici din ţară care o au ca ocrotitoare pe Maica Domnului și îşi serbează hramul.
Citeste si: Sărbătoare 6 august 2022: Este cruce roşie în calendarul ortodox!
„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.
Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te impor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).
Te impor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.”
Se spune rugăciunea Tatăl Nostru, iar apoi: „Bucură-te Marie, cea plină de Dar, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos.
Sfântă Marie, Maica de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre. Amin”
Citeste si: Rugăciunea care trebuie rostită de Schimbarea la față a Domnului