Calendar ortodox 18 august 2022. Ce sărbătoare este marți?  În fiecare an, la data de 18 august 2022, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan de Rila- ocrotitorul Bulgariei.

Tot în această zi, în Biserica Ortodoxă se cinstește Icoana Maicii Domnului "Izbavitoarea de cancer"- Pantanassa.

Calendar ortodox 18 august 2022. Cine a fost Sfântul Ioan de Rila?

Sfântul Ioan de Rila  a fost ocrotitor al poporului bulgar și unul dintre cei mai mari sfinți ai Bisericii Ortodoxe Bulgare.

Potrivit creștinortodox.ro, Ioan de Rila a fost unul dintre primii sfinți canonizați după încreștinarea bulgarilor. Este atât întemeietorul monahismului bulgar cat si al primului așezământ monahal din Bulgaria, Mănăstirea Rila.

Sfântul Ioan de Rila s-a născut în anul 867 în Skrino, la poalele Muntelui Osogovo (Dupnitsa).

Citeste si: Moşii de toamnă 2022: Pe ce dată se sărbătoreşte în acest an?

Ioan de Rila a fost contemporan cu Boris I, cu fiul său Vladimir, Tarul Simeon I cel Mare, dar și cu fiul celui din urma, Tarul Petru I.

El a fost inițial pastor, iar la vârsta de 25 de ani a început să-și trăiască viața în singurătate și rugându-se Domnului. Sfântul Ioan de Rila a trăit în pustietate în mai multe locuri, înainte de a se duce în Munții Rila, unde și-a petrecut restul vieții.

Citeste si: Pe ce dată pică Paştele în 2023?

Calendar ortodox 18 august 2022. Ce sărbătoare este joi?

Calendar ortodox 18 august 2022. Ce sărbătoare este joi?

[Sursa foto: calendarortodox.online]

Calendar ortodox august 2022- Sărbători

Iată  calendarul ortodox complet pentru luna august 2022!

1 L Scoaterea Sfintei Cruci; Sfinții 7 Mucenici Macabei( Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului)

2 M Aducerea moaștelor Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan; Dreptul Gamaliel; Binecredinciosul Împărat Iustinian cel Mare

3 M Sfinții Cuvioși Isaachie, Dalmat și Faust; Sfânta Mironosiță Salomeea; Sfânta Cuvioasă Teodora din Tesalonic

4 J Sfinții 7 tineri din Efes; Sfântul Mucenic Tatuil

5 V  Înainte-prăznuirea Schimbării la Față a Domnulu ; †) Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț; Sfântul Mucenic Evsignie; Sfânta Nona, mama Sfântului Ierarh Grigorie Teologul; Sfântul Ierarh Fabian, episcopul Romei

6 S  (†)  Schimbarea la Față a Domnului (Dezlegare la pește)

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

7 D †) Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla; †) Sfântul Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul; Sfântul Cuvios Mucenic Dometie Persul; Sfântul Ierarh Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului; Sfântul Cuvios Nicanor( Duminica a 8-a după Rusalii)

8 L Sfântul Ierarh Emilian Mărturisitorul, Episcopul Cizicului; Sfântul Ierarh Miron, Episcopul Cretei

9 M Sfântul Apostol Matia; Sfinții 10 Mucenici care au pătimit pentru icoana lui Hristos

10 M Sfântul Mucenic Laurențiu Arhidiaconul; Sfântul Sfinţit Mucenic Sixt, Episcopul Romei; Sfântul Mucenic Ipolit

11 J †) Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului; Sfântul Mucenic Evplu Arhidiaconul

12 V Sfântul Mucenic Fotie; Sfântul Mucenic Anichit

13 S  Odovania Praznicului Schimbării la Faţă a Domnului ; Mutarea moaștelor Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul; Sfinții Cuvioși Dorotei și Dositei din Gaza

14 D  Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului ;Sfântul Proroc Miheia( Duminica a 9-a după Rusalii)

15 L  (†)  Adormirea Maicii Domnului

16 M Aducerea Sfintei Mahrame a Domnului din Edesa la Constantinopol; †) Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache; †) Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec; Sfântul Mucenic Diomid

17 M †) Sfântul Gheorghe Pelerinul; Sfinții Mucenici Miron preotul, Straton și Ciprian

18 J Sfinții Mucenici Flor și Lavru

19 V Sfinții Mucenici Andrei Stratilat, Timotei, Agapie și Tecla

20 S Sfântul Proroc Samuel; Sfinții Mucenici Sever, Eliodor și Teoharie

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

21 D Sfântul Apostol Tadeu; Sfânta Muceniţă Vasa, cu fiii ei; † Sfinții Mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust( Duminica a 10-a după Rusalii)

22 L Sfântul Mucenic Agatonic și cei împreună cu el

23 M  Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului ; † Sfântul Mucenic Lup; Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, Episcopul de Lugdunum

24 M Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie; Sfântul Mucenic Tation

25 J Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Bartolomeu; Sfântul Apostol Tit

26 V Sfinții Mucenici Adrian și Natalia, soția sa

27 S Sfântul Cuvios Pimen cel Mare; Sfântul Mucenic Fanurie; Sfântul Ierarh Osie, Episcopul Cordobei

28 D Sfântul Cuvios Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia( Duminica a 11-a dupa Rusalii)

29 L   (†) Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul ( Post)

30 M †) Sfinții Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului; Sfântul Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului; Sfântul Ierarh Ioan, Patriarhul Constantinopolului; Sfântul Ierarh Pavel cel Nou, Patriarhul Constantinopolului

31 M Așezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă

Citeste si: Rugăciune către Sf. Maria: Aduce bucurie şi sănătate

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si