Calendar ortodox 20 iulie 2023: Sărbătoare mare azi! Cine a fost Sf. Ilie și ce tradiții este bine să respectăm în această zi?
În calendarul creștin ortodox este remarcată o sărbătoare de mare importanță pe data de 20 iulie, Sfântul Ilie. Legătura Profetului Ilie cu seceta. Iată ce tradiții trebuie să fie respectate în această zi!
În calendarul creștin ortodox, pe data de 20 iulie, se sărbătorește Sfântul Ilie, una dintre cele mai importante sărbători ale verii.
Sfântul și marele Profet Ilie, cel întrupat în carne de la Dumnezeu, a primit puterea de a închide și de a deschide cerurile. Se spune că tatăl lui, în momentul în care avea să vină pe lume, a văzut o mulțime îmbrăcată în alb și i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu.
Încă de mic ținea cu strictețe la toate poruncile și cuvintele lui Dumnezeu.
Ilie a fost cel care a spus să fie secetă, iar ploaia să cadă prin cuvânt din gura lui
Acesta a fost cel care, în vremea conducerii lui Ahab pe tronul regatului de Nord, a mers la el și i-a spus că Dumnezeu e viu, că trăiește și să nu mai cadă niciun strop de ploaie,
decât prin cuvânt din gura lui. Seceta se abătuse cu nenorocire peste tot ținutul, timp de trei ani. Dumnezeu nu a vrut să treacă peste cuvântul profetului său, dar nici nu își dorea moartea păcătoșilor săi, așa că i-a spus că acest lucru trebuie să înceteze.
Ilie se duce în fața conducătorului, cel care, cu o întreagă armată l-a căutat timp de trei ani, dar acesta a fost părăsit de puterile date de Dumnezeu, iar de teamă se ascunde.
Obosit, flămând și însetat, un înger îl găsește în sălbăticie și îi oferă un ulcior de apă și o pâine.
Dupa 15 ani de profetii, indeplinind misiunea pe care i-o incredintase Dumnezeu, Ilie se duse de la Galgalla Bethel, unde își luă haina din piele de oaie și a lovit apele Iordanului. În acel moment, Sfântul Ilie s-a urcat pe muntele Carmelului și a început să se roage pentru a aduce ploaie pe pământ.
După această minune în care a despărțit apa în două, acesta a fost ridicat la cer într-un car, de unde a pocnit din bici.
Astfel, înălțat la ceruri, Profetul Ilie preafigura Înălțarea Domnului.
Se spune că tunetele și fulgerele din această zi sunt date de pocniturile biciului Sfântului Ilie.
Ce tradiții trebuie respectate în această zi?
În această sărbătoare, oamenii nu trebuie să facă treabă în gospodării, dar nici pe câmp, pentru a fi feriți de grindina și trăsnetele Sfântului Ilie. Cei care se împotrivesc, vor fi loviți de puterea Sa de foc.
Dacă în această zi va ploua, atunci nu va fi un an secetos, iar oamenii se pot bucura de roadele câmpului, iar dacă în această zi va fi extrem de cald, atunci mânia Sfântului Ilie va lăsa peste ogoarele localnicilor o urmă de foc, iar pământul va fi neroditor.
Tot în această zi, oamenii trebuie să meargă la biserică pentru a-i cinsti pe cei plecați dintre ei, iar la întoarcere vor mânca din merele sfințite în timpul sărbătorii.
Pe lângă mere, în această zi se consumă și nuci, dar și alte roade ale verii, interzise până acum pentru a fi mâncate, mai ales dacă sunt din propria recoltă, pentru a putea fi ferite de primejdie și grindină.
De Sfântul Ilie, femeile de la sate culeg busuioc şi îl duc la Biserică, aşezându-l la icoane.
Tot ele pregătesc pachete pe care le dau de pomană pentru sufletul copilaşilor morţi devreme. De asemenea, se pot împarți fructe, apă, flori de câmp şi alte bucate.
Sfântul Ilie 2023. Superstiții
-oamenii trebuie să poarte asupra lor ramuri de salcie pentru a fi feriți de trăsnete
-în această zi, vrăjitoarele culeg plante cu ajutorul cărora fac farmece
-oamenii trebuie să își facă cruce, deoarece Dumnezeu i-a poruncit să lovească în toate, doar în cruce nouă nu