In articol:
- Cine a fost Mucenicul Clement, sfântul celebrat pe data de 24 noiembrie 2023 în Calendarul ortodox?
- Calendar ortodox pentru luna noiembrie 2023
Pe data de 24 noiembrie 2023, în Calendarul ortodox, este celebrat Sfântul Mucenic Clement, episcopul Romei.
Tot în această zi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Mucenic Petru (episcopul Alexandriei), Sfântului Cuvios Malh, Sfântului Cuvios Carion, Sfântului Ermoghen (episcopul din Acraganta), Sfinților Filumen și Hristofor, Sfântului Evghenie, Sfântului Procopie, Sfântului Mucenic Alexandru din Corint, Sfântului
Cine a fost Mucenicul Clement, sfântul celebrat pe data de 24 noiembrie 2023 în Calendarul ortodox?
Sfântul Clement s-a născut la Roma și a trăit în aceeași vreme cu Sfinții Apostoli.
La vârsta de 24 de ani, Sfântul Clement a decis să își caute părinții și frații. Atunci l-a întâlnit pe Sfântul Barnaba și pe frații săi deveniți ucenicii lui Sf. Petru. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, el își va întâlni și părinții.
Citește și: Calendar ortodox decembrie 2023: Cele mai importante sărbători cu cruce roșie
Sf. Clement a fost hirotonit episcop în Roma, după Lin și Anaclet, înainte ca Petru să fie răstignit de către Nero. El a convertit la creștinism mulți necredincioși și, potrivit Sinaxarului, într-un an, de Paști, el a botezat 424 de oameni de neam mare. Pentru că nu a slujit zeilor, el a fost supus multor chinuri în vremea împăratului Domițian (81-96) și ucis în anul 101, potrivit crestinortodox.ro
Calendar ortodox pentru luna noiembrie 2023
24 V Sfântul Mucenic Clement, episcopul Romei (Post)
25 S† Sfânta Muceniță Ecaterina (Dezlegare la pește)
26 D Sfântul Stelian- Ap. Coloseni III, 12-16Ev. Luca XVIII, 18-27glas 8, voscr. 3
Dregătorul bogat- păzirea poruncilor- Ap. Coloseni III, 12-16Ev. Luca XVIII, 18-27glas 8, voscr. 3 Duminica nr: 4
Citește și: Rugăciune pentru Sfânta Muceniță Filofteia, făcătoarea de minuni
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
27 L Sfântul Mucenic Iacob Persul (Post)
28 M Sfântul Ștefan cel Nou; Sfântul Mucenic Irinarh (Dezlegare la ulei și vin)
29 M Sfinții Mucenici Paramon, Filumen și Valerian (Post)
30 J† Sfântul Apostol Andrei; Sfântul Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei (Dezlegare la peste)