Calendar ortodox 28 ianuarie 2022. Este sărbătoare pentru toţi creştin-ortodocşii. Iată ce sfinți sunt prăznuiți de Biserica Ortodoxă, vineri!
Calendar ortodox 28 ianuarie 2022. În fiecare an, la data de 27 ianuarie, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții: Efrem Sirul, Paladie si Iacob.
Calendar ortodox 28 ianuarie 2022. Cine au fost Sfinții Efrem Sirul, Paladie si Iacob?
Sfântul Cuviosul Efrem Sirul
Sfântul Cuviosul Efrem Sirul s-a născut în anul 306 în cetatea Nisibe din Mesopotamia, aflată sub conducere romană. Efrem a crescut într-o familie cu părinţi păgâni, tatăl său fiind preot al zeiţei Abizal. Învăţătura creştină el o va primi prin intermediul Sfântului Iacov, binecunoscutul episcop de Nisibe, care l-a şi botezat la vârsta de 18 ani, potrivit basilica.ro.
După un timp, Efrem devine apropiatul ierarhului provinciei, pe care l-a ajutat să reînnoiască moralitatea decăzută a cetăţenilor acelor locuri. Unul dintre biografii săi povesteşte cum, la un moment dat, el a reuşit să alunge trupele persane, care staţionau în Nisibe, doar cu rugăciunea sa.
În aceaa vreme, cel puţin 10 secte activau în Edessa, iar Efrem s-a luptat cu ele,
mai ales cu discipolii vestitului filosof Bardesanes. Acestei perioade îi aparţin aproape toate lucrările sale.Sfântul Cuvios Paladie
Sfântul Cuvios Paladie s-a născut în anul 363, în Galatia (Asia Mică). În anul 386 s-a călugărit la Ierusalim. După trei ani s-a dus în Alexandria unde a rămas alţi trei ani, apoi în Nitria nouă ani. În anul 400 el este episcop la Helenopolis, în Bitina (Asia Mică).
Pentru a-l sisține pe Sfântul Ioan Gură de Aur, s-a dus la Roma în fruntea unei delegaţii de preoţi, rugând pe papă să ia apărarea marelui exilat de împăratul Arcadius. La întoarcere a fost exilat şi el în Tebaida (Egipt), timp de şase ani (406-412). După exil, îl aflăm episcop în Aspuna, în Galatia, unde a păstorit până la moartea sa.
Cuviosul Iacob Sihastrul
Se spune că, după 15 ani de sihăstrie, Cuviosul Iacob fusese învrednicit cu darul tămăduirilor minunate. Cu toate acestea, Cuviosul Iacob a căzut în păcat, săvârşind un omor.
Însă, deznădăjduit, şi-a părăsit peştera şi a plecat în lume. Dumnezeu i-a scos în cale un bătrân.
Acesta i-a amintit pilda şi rugăciunea lui David: „Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea…” (Ps.
50, 1) şi l-a îndemnat la pocăinţă.După un timp, Iacob s-a întors din calea pierzării şi a petrecut mulţi ani într-un mormânt, în lacrimi şi rugăciuni. Dumnezeu i-a dat un semn de speranţă. Fiind secetă în acea zonă, la rugăciunea cuviosului s-au deschis cerurile şi a început să plouă.
Citeste si: Rusalii 2022: Pe ce dată pică sărbătoarea în calendarul ortodox
Calendar ortodox 2022 ianuarie- sărbători
Iată calendarul ortodox pentru luna ianuarie 2022!
1 S † Taierea Imprejur cea dupa trup a Domnului; Sfantul Vasile cel Mare (Anul Nou. Tedeum) (cruce roşie)
2 D Sfantul Serafim de Sarov; Sfantul Silvestru, episcopul Romei- Ap. II Timotei IV, 5-8Ev. Marcu I, 1-8glas 3, voscr. 6
3 L Sfantul Proroc Maleahi; Sfantul Mucenic Gordie
4 M Soborul Sfintilor 70 de Apostoli; Cuviosul Teoctist
5 M Ajunul Bobotezei; Sfantul Mucenic Teotempt si Sfanta Mucenita Teona; Cuvioasa Sinclitichia (Post)
6 J † Boboteaza- Botezul Domnului (cruce roşie)
7 V † Soborul Sfantului Ioan Botezatorul (cruce roşie)- Dezlegare la peste
8 S Sfantul Cuvios Gheorghe Hozevitul; Cuvioasa Domnica
9 D Sfantul Mucenic Polieuct- Ap. Efeseni IV, 7-13Ev. Matei IV, 12-17glas 4, voscr. 7
10 L † Cuviosul Antipa de la Calapodesti; Sfantul Grigorie al Nisei
11 M † Cuviosul Teodosie cel Mare, incepatorul vietii de obste
12 M Sfanta Mucenita Tatiana Post
13 J Sfintii Mucenici Ermil si Stratonic
14 V Sfanta Nina; Sfintii Parinti ucisi in Sinai si Rait; Odovania Praznicului Botezului Domnului Post
15 S Sfantul Cuvios Pavel Tebeul
16 D Inchinarea cinstitului lant al Sfantului Apostol Petru- Ap. Coloseni III, 4-11Ev. Luca XVII, 12-19glas 5, voscr. 8
17 L † Sfantul Antonie cel Mare
18 M † Sfintii Atanasie si Chiril
19 M Sfantul Macarie Egipteanul Post
20 J † Sfantul Eftimie cel Mare
21 V Sfantul Maxim Marturisitorul Post
22 S Sfantul Apostol Timotei; Sfantul Anastasie Persul
23 D Sfantul Clement de Ancira; Sfantul Paulin de Nolla- Ap. I Timotei I, 15-17Ev. Luca XVIII, 35-43glas 6, voscr. 9
24 L Sfanta Xenia
25 M † Sfantul Grigorie de Nazianz; Sfantul Bretanion
26 M † Sfantul Xenofont, sotia sa, Maria, si fiii lor Arcadie si Ioan; Sfantul Ierarh Iosif cel Milostiv Post
27 J † Aducerea moastelor Sfantului Ioan Gura de Aur (cruce roşie)
28 V Sfantul Efrem Sirul, Paladie si Iacob Post
29 S Aducerea moastelor Sfantului Ignatie Teoforul
30 D † Sfintii Trei Ierarhi- Ap. Evrei XIII, 7-16I Timotei IV, 9-15Ev. Matei V, 14-19 Luca XIX, 1-10glas 7, voscr. 10
31 L Sfintii Chir si Ioan
Citeste si: Când începe Postul Paştelui 2022? Data la care are loc Lăsata Secului
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.