Calendar ortodox 4 octombrie 2023. În fiecare an, pe data de 4 octombrie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Ierotei Tesmotetul. Este sărbătoare mare!
Fiind zi de miercuri, pe 4 octombrie 2023, este bine să se țină post.
Iată tot ce trebuie să știi despre această mare sărbătoare!
Calendar ortodox 4 octombrie 2023. Cine a fost Sfântul Ierotei Tesmotetul?
Sfântul Ierotei Tesmotetul a fost primul lider și episcop al comunității creștine din Atena.
Termenul "Tesmotet" desemnează pe cei șase magistrați atenieni responsabili cu păstrarea și interpretarea legilor.
Ierotei, în calitate de episcop al Atenei, a făcut parte din înțelepții Areopagului. El a primit botezul creștin de la Sfântul Apostol Pavel, care l-a consacrat ulterior ca episcop al Atenei.
Numele grecesc "Ierotei" înseamnă "cel sfințit de Dumnezeu".
Sfântul Mucenic Ierotei a fost martor la Adormirea Maicii Domnului și a oferit un cântec sublim la înmormântarea ei, fiind cunoscut ca un cântăreț virtuos.
1 D †) Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Ap. Anania; Sf. Cuv.
Roman Melodul; †) Sf. Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani .Duminica a XIX-a după Rusalii (Predica de pe munte – iubirea vrăjmaşilor); Ap. II Corinteni XI, 31-33; XII, 1-9; Ev. Luca VI, 31-36; glas 8, voscr. 6
2 L Sf. Sfinţit Mc. Ciprian; Sf. Mc. Iustina fecioara
3 M Sf. Sfinţit Mc. Dionisie Areopagitul; Sf. Mc. Teoctist
4 M Sf.
Mc. Ierotei, Ep. Atenei; Sf. Mc. Domnina, Audact şi Calistena (Post)
5 J Sf. Mc. Haritina şi Mamelta
6 V † Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida (Post)
7 S Sf. M. Mc. Serghie şi Vah; Sf. Mc. Iulian, Chesarie şi Polihronie
8 D Sf. Cuv. Pelaghia şi Taisia .Duminica a XX-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain); Ap.
Galateni I, 11-19; Ev. Luca VII, 11-16; glas 1, voscr. 7
9 L Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic şi Atanasia
10 M Sf. Mc. Evlampie şi Evlampia, sora lui; Sf. Cuv. Vasian şi Teofil Mărt.
11 M Sf. Ap. Filip, unul din cei 7 diac.; Sf. Cuv. Teofan Mărt.; Sf. Mc. Zenaida şi Filonila (Post)
12 J Sf.
Mc. Prov, Tarah şi Andronic; Sf. Cosma, Ep. Maiumei
13 V † Aducerea moaştelor Sf. Ap. Andrei la Iaşi; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica şi Florentie (Post)
14 S †) Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Chelsie
15 D Sf. Sfinţit Mc. Luchian; Sf. Savin şi Vars, Ep.; Sf. Cuv. Eftimie cel Nou Duminica a XXI-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic; Pilda Semănătorului); Ap. Galateni II, 16-20; Tit III, 8-15; Ev. Luca VIII, 5-15; Ioan XVII, 1-13; glas 2, voscr. 8
16 L Sf. Mc. Longhin Sutaşul; Sf. Mc. Domnin
17 M Sf. Prooroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul
18 M † Sf. Ap. şi Ev. Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân (Post)
19 J Sf. Prooroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix pr. şi Eusebiu diac.; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila
20 V Sf. M. Mc. Artemie; Sf. Cuv. Matrona (Post)
21 S †) Sf. Cuv. Mărt. Visarion, Sofronie şi Sf. Mc. Oprea; Sf. Pr. Mărt. Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare
22 D Sf. Ier., întocmai cu apostolii, Averchie; Sf. 7 tineri din Efes .Duminica a XXIII-a după Rusalii (Vindecarea demonizaţilor din ţinutul Gherghesenilor); Ap. Efeseni II, 4-10; Ev. Luca VIII, 26-39; glas 3, voscr. 9
23 L Sf. Ap. Iacob, ruda Domnului; Sf. Ignatie, Patr. Constantinopolului; Sf. Cuv. Petroniu
24 M Sf. M. Mc. Areta; Sf. Mc. Sevastiana şi Valentin
25 M Sf. Mc. Marcian şi Martirie, Valerie şi Hrisaf; Sf. Tavita (Post)
26 J †) Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir
27 V †) Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui moaşte se află în Catedrala Patriarhală; Sf. Mc. Nestor (Post)
28 S †) Sf. Ier. Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Mc. Terentie, soţia sa Neonila şi cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, ep.
29 D Sf. Cuv. M. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie .Duminica a XXIV-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair); Ap. Efeseni II, 14-22; Ev. Luca VIII, 41-56; glas 4, voscr. 10
30 L Sf. Mc. Zenovie, Ep., şi Zenovia, sora sa; Sf. Ap. Cleopa
31 M Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis; Sf. Mc. Epimah