Calendar ortodox 8 septembrie 2021: Sf. Maria Mică. Tradiția de mult uitată care îți aduce noroc și sănătate
Azi, 8 septembrie 2021, în calendarul ortodox este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului sau Sf. Maria Mică. Iată ce este bine să faci în această zi pentru a avea noroc și sănătate!
Author: Andreea Stoica miercuri 08 septembrie 2021 , 11:36
În fiecare an, în data de 8 septembrie, creștinii ortodocși sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, aceasta fiind una dintre cele mai mari sărbători și prima din cursul anului bisericesc.
Sfânta Fecioară Maria s-a născut din parinţi foarte înaintaţi în vârstă, Ioachim si Ana, ca rod al rugăciunii lor.
Tatăl ei era din seminţia lui David, iar mama ei din cea a lui Aaron.
Naşterea Maicii Domnului, sau "Sfânta Maria Mică", marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. Totodată, sărbătoarea anunţă începutul unor activităţi specifice, precum culegerea unor plante şi fructe tămăduitoare, bătutul nucilor, culesul viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.
Tradiţii Sf. Maria Mică
În tradiţia populara există o legendă conform căreia, Sfintii Ioachim şi Ana, în vârstă fiind, şi-ar fi dorit foarte mult un copil. Cum încercările de o viaţă nu au dat roade, rugăciunile au rămas unica lor şansă. Şi Dumnezeu le-a ascultat rugile fierbinţi, dăruindu-le un odor cu chemare dumnezeiască, cu o menire sfântă pe pământ. Astfel, s-a născut fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernica ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica îndumnezeirii şi mântuirii, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită decât
serafimii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care ne miluieşte pe noi.
O tradiție populara spune că, în toată țara, în ziua praznicului de Sfânta Maria se deschide sezonul nunţilor şi botezurilor. Până în Postul Crăciunului, la aceste petreceri legate de cele mai îndrăgite evenimente din viaţa de familie, în toate comunităţile locale răsună urările tradiţionale: „Să vă trăiască!” şi „Casă de Piatră!”
Tradiția creștină spune că Sf. Maria, fecioara preacurată aleasă de Dumnezeu să îl nască pe al său Fiu, a venit ca un dar ceresc plin de haruri în familia lui Ioachim și a Anei.
În creștinism, sărbătoarea este cunoscută drept Sf. Maria Mică, dedicată fecioarei Maria carea devenit aleasa lui Dumnezeu și născătoarea Fiului Său. Datorită acestui fapt, în popor se spune că sărbătoarea din 8 septembrie este de bun augur pentru toate femeile care își doresc copii.
Este bine ca femeile sa se închine la Fecioara Maria după slujba din dimineața de 8 septembrie, acestea trebuie să se roage pentru copii și pentru o familie unită și plină de dragoste.
Se mai spune că în această zi vor fi ascultate rugăciunile femeilor însărcinate pentru o naștere ușoară, pentru un bebeluș sănătos și plin de viață.
Obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului
Totodată, această sărbatoare este dedicata si pentru fetele tinere care vor să se căsătorească, deoarece Maica Domnului le va îndruma să își găsească partenerul cel mai potrivit.
De Sf. Maria Mică, nu se aprinde focul în casă, oricât ar fi de frig, pentru că aduce ghinion.
Se aprinde doar candela în casă și mai ales candela de la icoana Maicii Domnului, să fie protejată familia de toate cele rele.
Tot în aceasta zi sfanta, se culeg plantele tămăduitoare dimineața devreme în ziua de 8 septembrie; cine le culege mai târziu se spune că nu se mai bucură de puterile lor tămăduitoare.
De Sfânta Maria, ca de altfel ca la orice mare sarbatoare, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.
Nașterea Maicii Domnului este praznicul care reprezintă pragul dintre două anotimpuri, astfel gospodarii încep pregătirile pentru lucrările agricole. După praznicul Nașterii Maicii Domnului încep semănăturile de toamnă, iar gospodinele sfințesc la biserică fructe de toamnă și bucate tradiționale.