Calendar ortodox martie 2023: Lista celor mai importante sărbători din prima lună de primăvară
Calendar ortodox martie 2023. În țara noastră, luna martie mai este denumită și ,,luna lui Mărțișor''. De asemenea, mai poartă numele de Germănar. Iată care sunt cele mai importante sărbători ale lunii Martie 2023!
Calendar ortodox martie 2023. Principalele sărbători ale lunii martie sunt: Buna Vestire, sărbătoare cu cruce roșie, Cei 40 de mucenici, sărbătoare cu cruce neagră, dar și Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil.
Calendar ortodox martie 2023. Sărbătoarea celor 40 de Mucenici
Sărbătoarea 40 de Mucenici este o sărbătoare notată cu cruce neagră în calendarul ortodox. Sfinții 40 de Mucenici au trăit în localitatea Sevastia din Armenia, pe vremea Împăratului Liciniu (307-323), la porunca guvernatorului Agricolă.
Aceștia erau soldați care au mărturisit că sunt creștini. Din acest motiv, ei au refuzat să jertfească idolilor. În scopul mărturisirii credinței în Hristos, aceștia au fost supuși chinurilor. În cele din urmă, au fost scufundați într-o apă înghețată de lângă cetate.
Asemenea tinerilor din Babilon, ei au învins dogoarea cuptorului prin lucrarea lui Dumnezeu. Cei 40 de mucenici au învins frigul și gheața lacului de lângă Sevastia.
În noaptea de 8 spre 9 martie a anului 320, 40 de creștini au biruit moartea.
Calendar ortodox martie 2023. Buna Vestire
În luna martie, cea mai importantă sărbătoare este Buna Vestire. Aceasta este notată cu cruce roșie în calendarul ortodox.
Această sărbătoare aminteşte momentul în care Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că îl va naşte pe Mesia.
În fiecare an, Buna Vestire este sărbătorită în perioada Postului Mare. Este o sărbătoare în care Biserica acordă dezlegare la pește.
Această sărbătoare este prima confirmată în documente, dintre sărbătorile Maicii Domnului.
Este o sărbătoare care vine ca întărire trupească şi sufletească pentru vremea Postului Mare.
Calendar ortodox martie 2023. Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil
Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil este o altă sărbătoare importantă în calendarul ortodox din luna martie.
Sfântul Arhanghel Gavriil este îngerul care a adus vestea cea bună Fecioarei Maria.
Sfântul Arhanghel Gavriil este unul dintre cei şapte îngeri care stau înaintea Tronului lui Dumnezeu. De asemenea, Arhanghelul Gavriil este cel care aduce veștile bune lui Dumnezeu.
3 V Sf. Mc. Eutropie, Cleonic și Vasilisc (Post. Nu se fac nunți)
4 S Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan; Sf. Mc. Pavel și sora sa, Iuliana (Sâmbăta Sf.
Teodor Tiron- Pomenirea morților) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
5 D Sf. Mc. Conon din Isauria și Conon Grădinarul; Sf. Cuv. Marcu Pustnicul (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
6 L Sf.
42 de Mc. din Amoreea; Aflarea Sfintei Cruci (Post. Nu se fac nunți)
7 M Sf. Sfințiți Mc. Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor și Elpidie, ep. din Herson; Sf. Sfințit Mc. Efrem, ep. Tomisului (Post. Nu se fac nunți)
8 M Sf. Ier. Mărt. Teofilact, ep. Nicomidiei (Post. Nu se fac nunți)
9 J † Sf. 40 de Mc. din Sevastia (Pomenirea morților- Moșii de primăvară) (Dezlegare la ulei i vin.
Nu se fac nunți)
10 V Sf. Mc. Codrat, Ciprian, Dionisie și cei împreună cu ei (Post. Nu se fac nunți)
11 S Sf. Ier. Sofronie, patr. Ierusalimului (Sâmbăta a II-a din Post- Pomenirea morților) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
12 D Sf. Cuv. Teofan Mărt. Sf. Ier. Grigorie Dialogul, ep. Romei; Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
13 L Aducerea moaștelor Sf. Ier. Nichifor, patr. Constantinopolului (Post. Nu se fac nunți)
14 M Sf. Cuv. Benedict de Nursia; Sf. Sfințit Mc. Alexandru, pr. din Pidna (Post. Nu se fac nunți)
15 M Sf. Mc. Agapie și Plisie, Timolau (Post. Nu se fac nunți)
16 J Sf. Mc. Sabin Egipteanul; Sf. Cuv. Hristodul din Patmos (Post. Nu se fac nunți)
17 V Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu (Post. Nu se fac nunți)
18 S Sf. Ier. Chiril, arhiep. Ierusalimului (Sâmbăta a III-a din Post- Pomenirea morților) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
19 D Sf. Mc. Hrisant și Daria, Claudiu și Ilaria; Sf. Mc. Marian diac. (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
20 L Sf. Cuv. Mc. uciși în M. Sf. Sava cel Sfințit (Post. Nu se fac nunți)
21 M Sf. Ier. Iacob Mărt.; Sf. Cuv. Serapion; (Post. Nu se fac nunți)
22 M Sf. Sfințit Mc. Vasile, pr. din Ancira; Sf. Mc. Drosida, fiica împ. Traian (Post. Nu se fac nunți)
23 J Sf. Cuv. Mc. Nicon și cei 199 ucenici ai lui (Post. Nu se fac nunți)
24 V Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri; Sf. Ier. Artemon, ep. Seleuciei (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
25 S (†) Buna Vestire (Blagoveștenia) (Sâmbăta a IV-a din Post- Pomenirea morților) (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
26 D Odovania Praznicului Bunei Vestiri; Soborul Sf. Arh. Gavriil; Sf. Mc. Montanus, pr. și soția sa, Maxima; Sf. 26 de Mc. din Goția (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
27 L Sf. Mc. Matrona din Tesalonic; Sf. Mc. Filit și Lidia, soția sa, cu cei 4 fii ai lor (Post. Nu se fac nunți)
28 M Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, de ex. Pelechitului; Sf. Cuv. Ștefan, făcătorul de minuni (Post. Nu se fac nunți)
29 M Sf. Sfințiți Mc. Marcu, ep. Aretuselor și Chiril diac.; Sf. Mc. Iona și Varahisie (Denia Canonului cel Mare) (Post. Nu se fac nunți)
30 J Sf. Cuv. Ioan Scărarul; Sf. Cuv. Euvula, mama Sf. Pantelimon (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
31 V Sf. Sfințit Mc. Ipatie, ep. Gangrei; Sf. Mc. Veniamin, diac. (Denia Acatistului Bunei Vestiri) (Post. Nu se fac nunți)