Calendarul Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2021—2022, a fost publicat
Probele Evaluării Naționale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, vor avea loc în perioada 14-17 iunie.
Ministerul Educaţiei a publicat, marţi, în Monitorul Oficial, ordinul pentru organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2021—2022. Probele scrise vor avea loc în perioada 14 – 17 iunie, iar rezultatele finale se vor cunoaşte în 30 iunie.
Ordinul ministrului Educaţiei privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2021—2022, a fost publicat, marţi, în Monitorul Oficial.
Documentul prevede că programele pentru disciplinele de examen sunt cele aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 3.237/2021, dar stipulează şi faptul că acestea pot fi ”esenţializate” în funcţie de evoluţia pandemiei.
Citeste si: Unde poţi vedea online manualele digitale pentru anul şcolar 2021- 2022?
Astfel înscrieriile la probele Evaluării Naționale vor avea loc începând cu data de 30 mai 2022 și până pe data de 3 iunie, dată la care se vor și încheia oficial cursurile pentru clasa a VII-a.
În data de 14 iunie 2022 va avea loc proba scrisă la Limba și literatură Română.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
După două zile de pauză, pe 16 iunie 2022, elevii vor susține proba scrisă la Matematică.
În data de 17 iunie 2022 va avea loc proba scrisă la Limba și literatura maternă.
Primele rezultate, înainte de contestații, se vor afișa pe data de 23 iunie 2022. Elevii nemulțumiți vor punea depune contestații pe data de 24 iunie(ora 08:00- ora 12:00).
Rezultatele finale, după contestații vor fi afișate pe data de 30 iunie 2022.
Anul şcolar 2021 – 2022 începe în 13 septembrie.
Citeste si: Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunț despre predarea online