Close sidebar
Close sidebar

Călin Popescu Tăriceanu, la Parchetul General, într-un dosar în care este suspectat de abuz în serviciu

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a ajuns, miercuri, la Parchetul General, unde a fost citat într-un dosar în care este suspectat de abuz în serviciu.

M.A.,


DISTRIBUIE
acest articol

Liderul ALDE a ajuns la Parchetul General cu puţin înainte de ora 16.30 şi a refuzat să facă declaraţii presei.

Anterior, la Parlament, el a afirmat că este vorba despre o confuzie sau de o necunoaştere a prevederilor legale, menţionând că nu preşedintele Senatului decide dacă un senator îşi pierde această calitate, ci Plenul.

Citeste si: Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte cu conducerea CSM, după eliminarea pensiilor speciale

“Din ceea ce a apărut în presă, pentru că practica scurgerii informaţiilor către presă este una obişnuită a parchetului din România, am aflat că sunt acuzat de abuz în serviciu în legătură cu neaplicarea unei decizii de incompatibilitate cu privire la un senator ceea ce doresc să subliniez este că nu preşedintele Senatului, care are un rol mai degrabă de reprezentare şi nu are funcţiie executive, nu preşedintele Senatului este cel care decide dacă un senator îşi păstrează calitatea de membru al Senatului sau şi-o pierde, acest lucru se face în urma unei proceduri  pe care am îndeplinit-o în mod riguros

pe baza regulamentului Senatului, iar decizia se ia de către plenul Senatului cu majoritatea membrilor săi”, a declarat, miercuri, Tăriceanu, la Parlament. 

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Citeste si: Orban, despre moţiunea de cenzură:" O aştept cu indiferenţă"

El crede că este vorba de confuzie sau de o necunoaştere a prevederilor legale de către procurori.

Citeste si: Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament pe alegerea primarilor în două tururi

“Până nu voi vedea dosarul mai multe detalii nu pot să vă dau. Bănuiesc că aceasta este speţa şi cred că aici este vorba de o confuzie, dacă nu chiar mai mult, de o necunoaştere a prevederilor legale de către cei de la Parchet.(...) Merg la Parchet, am tot interesul să colaborez cu justiţia pentru lămurirea acestor chestiuni”, a mai precizat liderul ALDE.

VEZI ȘI:  O farmacie a luat amendă de 500.000 de dolari după ce a încercat să profite de pe urma virusului ucigaș din China

În 22 ianuarie, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că a primit o înştiinţare de la Parchetul General că este suspect într-un dosar de abuz în funcţie, în legătură cu mandatul unui senator care se afla în incompatibilitate.

Dosarul vizează perioada în care a fost preşedinte al Senatului.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI