Camelia Bogdan i-a dat în judecată pe Badea, Gâdea, Ciuvică și Dan Voiculescu
Fosta judecătoare Camelia Bogdan i-a dat în judecată pe Mircea Badea, Mihai Gâdea, Dan Voiculescu și Mugur Ciuvică.
Camelia Bogdan, fosta judecătoare care l-a condamnat pe Dan Voiculescu, a deschis o acțiune civilă împotriva mai multor jurnaliști: Mihai Gâdea, Mircea Badea, Mugur Ciuvică, Liviu Alexa (jurnalist clujean); a omului de afaceri Dan Voiculescu; a Grupului de Investigații Politice (care aparține lui Mugur Ciuvică) a Antenei 3 și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Camelia Bogdan a înregistrat procesul la Tribunalul Cluj pe data de 13 februarie iar pe 4 martie a făcut o solicitare de ajutor public judiciar, o cerere care se face în general pentru scutirea sau eșalonarea taxei de timbru atunci când valoarea acesteia depășește posibilitățile financiare ale reclamantului. Obiectul procesului este ”acțiune în răspundere delictuală”.
La începutul lunii decembrie, Liviu Alexa a publicat un articol în care o numea pe Camelia Bogdan ”torționară de rit nou” și critica decizia Centrului Rațiu pentru Democrație de a o premia pe judecătoarea exclusă din magistratură.
Câteva zile mai târziu, la Antena 3 au rulat imagini cu fosta judecătoare la evenimentul de decernare a premiului ”Ion Rațiu pentru Democrație” catalogate drept ”halucinante” de Mihai Gâdea. ”Această femeie a băgat oameni nevinovați în pușcărie”, a spus Gâdea.